Adrian Curaj: Am cerut un raport de la directorul CNEE legat de licitaţia manualelor de la clasa a IV-a

Ministrul Educaţiei Adrian Curaj a declarat, joi, că i-a cerut un raport directorului Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), Cristian Mirescu, cu privire la licitaţia manualelor de clasa a IV-a, pe care l-a primit şi care va fi analizat.de.”Am primit raportul, l-am dat în analiză colegilor mei şi sper că nu s-a întâmplat ceva nepotrivit acolo. Fiţi siguri că dacă s-a întâmplat ceva nepotrivit acolo deciziile vor fi pe măsură. Dacă aş avea un rezultat acum al unei analize aş spune că iau decizia în funcţie de rezultat dar abia s-a anunţat, suntem în plină procedură, nu avem încă un mesaj clar. Sigur cei care nu au câştigat nu sunt mulţumiţi, cei care au câştigat niciodată nu zic nimic. Trebuie să pornim de la prezumţia de nevinovăţie, să fim atenţi să se facă o evaluare corectă, să cerem rapoarte cum trebuie şi să luăm deciziile potrivite”, a declarat Curaj.Reprezentanţii editurilor au semnalat, la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei conferinţe de presă, nereguli comise în desfăşurarea licitaţiei de manuale pentru clasa a IV-a. Mai exact, este vorba de desecretizarea ofertei unei edituri în faţa comisiei în mijlocul şedinţei de depunere a ofertelor pentru manualele de clasa a IV-a, ameninţări făcute de către preşedintele Consiliul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) Silviu Cristian Mirescu, şi schimbarea procesului verbal după ce editorii au semnat documentul.Concret, potrivit directorului general al grupului editorial ART, Dan Iacob, în şedinţa de depunere a ofertelor, care a avut loc în data de 10 februarie, editura CD Press, care se numără printre câştigătorii licitaţiei, la majoritatea loturilor, a depus oferta de manuale desecretizată, la cele nouă loturi licitate. Conform regulamentului licitaţiei de manuale, elaborat de Ministerul Educaţiei, manaulele se depun secretizat, în plicuri, fără să aibă pe copertă sigla, numele editurii şi autorii acesteia. Secretizarea este obligatorie pentru ca evaluatorii să nu ştie cui aparţin manualele pe care le evaluează, să nu fie părtinitori ştiind cărei edituri aparţin.Însă, reprezentanţii editurilor acuză că în şedinţa din 10 februarie, aşa cum se poate vedea şi în înregistrarea realizată de CNEE şi prezentată în cadrul conferinţei, reprezentantul editurii CD Press a înşirat manualele pe masa comisiei, în faţa colegilor de la alte edituri, în faţa evaluatorilor şi a preşedintelui CNEE, Cristian Mirescu. Practic, evaluatorii au văzut care sunt manualele CD Press.Iniţial, ceilalţi editori au crezut că CD Press va fi automat descalificat, însă pe măsură ce se desfăşura şedinţa, şi-au dat seama că nu se va întâmpla asta, a explicat Dan Iacob în cadrul conferinţei.Mai mult, în a doua parte a şedinţei, Mirescu i-ar fi ameninţat, spune Iacob, însă momentul nu apare pe înregistrări deoarece CNEE le-a dat editorilor acces doar la înregistrarea primei părţi a şedinţei din 10 februarie. „Am eu act de cojocul vostru”, le-ar fi spus Mirescu editorilor, lucru confirmat şi de reprezentanţii altor edituri precum Intuitext, Corint sau Aramis.Surprizele nu s-au oprit aici, spune Iacob. După finalizarea şedinţei, editorii au semnat un proces verbal în care este descrisă desfăşurarea şedinţei, doar că CNEE a făcut o schimbare în document după ce editorii au semnat. Este vorba de consemnarea desecretizării manualelor CD Press, paragraful fiind adăugat, scris de mână, la sfârşitul procesului verbal. Editorii spun că acest paragraf, care practic spune că ei sunt de acord cu neregulile care au avut loc, adică secretizarea loturilor CD Press în mijlocul şedinţei, a fost adăugat după ce au semnat toţi.„Rezultatele au fost comunicate în data de 5 martie. În toată perioada de după 5 martie, în mod deliberat, ni s-a interzis accesul la orice, adresele către CNEE nu au primit răspuns sau au avut răspuns negativ”, a povestit Iacob. Astfel, reprezentanţii editurilor care au participat la licitaţia pentru manualele de clasa a IV-a au solicitat o întrevedere cu ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.Săptămâna trecută, joi după-amiaza, în urma discuţiei cu ministrul, editorii au primit acces la înregistrarea pe care au şi prezentat-o vineri în conferinţa de presă, dar şi la documentele de care aveau nevoie (fişa de evaluare, spre exemplu), pentru a depune contestaţie.„Am avut o discuţie cu ministrul, a fost stupefiat de ce se întâmpla la CNEE. Ieri (joi) am primit adresă să ne prezentăm să ridicăm înregistrarea din data de 10 februarie, însă aceasta nu conţine a doua parte a şedinţei când toţi cei din sală au simţit o schimbare semnificativă de ton de la dl Mirescu, eu şi domnul Mălureanu (Ascendia Design) chiar am fost ameninţaţi direct în şedinţă”, a povestit Iacob.La rândul său, directorul editorial educaţional al editurii Corint şi preşedintele Uniunii Editorilor din România, Cristian Greşanu, a explicat că în urma întâlnirii cu editorii, ministrul le-a comunicat că „va face o anchetă internă, că va lua în calcul posibilitatea demiterii lui Cristian Mirescu şi că se va sfătui cu juriştii astfel încât să aibă elevii manuale în toamnă, însă având în vedere că procedura a fost viciată, aceasta trebuie să fie reluată”.”Era evident că rezultatul licitaţiei va mobiliza mulţi competitori că, în apărarea intereselor lor uşor de intuit, să abordeze speculativ orice ar socoti ei ca fiind un neajuns.Legislaţia licitaţiilor are însă reglementate toate căile pe care ofertanţii le au la îndemână pentru apărarea intereselor lor. În acest sens, sunt mai multe filtre, precum autoritatea contractantă, CNSC şi instanţele de judecată,care, în diferite etape, sunt chemate să se pronunţe asupra tuturor chestiunilor, inclusiv de legalitate”, se spune în punctul de vedere al lui Costin Diaconescu, preşedintele-director general al editurii CD Press, remis agenţiei MEDIAFAX.Preşedintele-director general al editurii CD Press a mai declarat: „Era de aşteptat că vor uza competitorii noştri de toate aceste căi, dar şi în acestea vom fi şi noi prezenţi, iar în final toţi vor avea de respectat hotărârea definitivă.Singura atestare până la acest moment este aceea ca autoritatea contractantă, luând în consideraţie toate aşa-zisele neajunsuri invocate de competitorii noştri, a declarat CD Press câştigătoare cu 8 manuale din 9. Esenţa este că ofertele noastre nu au avut rival nici pe componenta preţ, şi nici, cel mai important, pe componenta calitate!”