Organizaţiile pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi cer modificarea OUG nr. 60/2017

Federația FONSS și Rețelele Dizabnet și RISE solicită Guvernului revenirea asupra OUG nr. 60/2017 și crearea de servicii sociale și de ocupare pentru persoanele cu dizabilități, în special a celor din categoria greu ocupabile. Într-un comunicat de presă, dat publicităţii cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, care este marcată în fiecare an pe data de 3 decembrie, reprezentanţii organizaţiilor şi asociaţiilor care luptă pentru respectarea drepturilor persoanelor cu handicap atrage atenția Executivului, la un an de la aprobarea Ordonanței nr. 60/2017, că impactul intrării în vigoare a acestui document a fost exclusiv împovărarea angajatorilor din România cu peste 50 de salariați, prin dublarea taxei pe dizabilitate și alimentarea bugetul de stat într-un an de zile, cu suma de peste 400 de milioane  de euro. „La momentul emiterii OUG nr. 60/2017, Ministerul Muncii și Justiției Sociale menționa efectul benefic al actului normativ asupra angajării pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități, dar din datele oficiale se dovedește că într-un an au fost angajate doar 360 de persoane cu dizabilități, în timp ce aproximativ 2000 persoane, care au fost angajate anterior în atelierele protejate, au intrat în șomaj sau au devenit persoane asistate social”, se arată în document. ”Nu poți elimina peste noapte unitățile protejate până nu ai un număr semnificativ de mare de servicii de suport pe piața liberă. Cum noi nu avem încă aceste servicii de suport, nu există nicio șansă de a facilita tranziția persoanelor cu dizabilități greu angajabile pe piața liberă a muncii. Aceste persoane, în cele mai multe cazuri, pe lângă dizabilitate, nu au nici opt clase finalizate, nu au lucrat niciodată, nu au o calificare, au probleme de adaptare sau emoționale, pentru care e nevoie de un pachet de servicii integrate – sociale, educaționale, de ocupare, așa cum dețin unitățile protejate create în special de persoanele cu dizabilități sau furnizorii de servicii sociale. Doar atunci când aceste servicii vor fi incluse în măsurile generalizate de suport la nivel național, și vor fi în număr suficient, accesibile și disponibile cât mai aproape de domiciliul persoanelor cu dizabilități, vom putea vorbi de reducerea numărului de ateliere protejate”, a declarat Diana Chiriacescu, Director Executiv FONSS. Conform datelor oficiale de la ANPD, la data de 30 iunie 2018, numărul persoanelor cu dizabilități era de 805.653 (reprezentând 3,63% din populația României), din care 414.086 persoane adulte cu vârsta de 18-64 ani, care, teoretic, ar putea să se angajeze în funcție de capacitatea de muncă. ”În UE, circa 50% din persoanele cu dizabilități au un loc de muncă, mai precis 48,5% conform datelor furnizate de Eurostat. OECD estimează că în ţările nordice rata de ocupare ajunge la 52-54% (Suedia, Finlanda, Elveţia), 50% în Luxemburg şi 40-45% în Norvegia, Marea Britanie şi Olanda. În România, doar 8,2% din persoanele cu dizabilităţi cu vârsta între 18-64 ani au un loc de muncă. În aceste condiții, a adopta măsuri legislative care restrâng dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilități este împotriva tuturor angajamentelor luate de România ca stat membru al UE și stat care a ratificat de 8 ani Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități”, afirmă Andreia Moraru, președinte Dizabnet. Semnatarii documentului subliniază că, prin intrarea în vigoare a OUG nr. 60/2017, autoritățile publice au fost obligate să deruleze concursuri de angajare exclusiv a persoanelor cu dizabilități, însă, potrivit răspunsului oficial al Ministerul Muncii și Justiției Sociale, acestea nu au fost organizate niciodată, nici la nivel de minister și nici de instituții subordonate. ”Conform prevederilor OUG 60/2017 și a datelor publicate pe site-ul ANPD, în mai puțin de o lună, ar trebui să se reautorizeze după noile condiții toate unitățile protejate care mai au valabilă autorizația de funcționare. Până la această dată a fost reautorizată o singură unitate protejată, deținută de o instituție publică. O parte din aceste unități protejate sunt de fapt întreprinderi sociale de inserție, unele dintre ele înființate prin fonduri europene. Practic, statul va închide oficial nu numai 702 entități juridice, ci un întreg sector în care s-a investit prin fonduri europene. În loc să stimulăm crearea de măsuri de inserție și de acompaniere a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii, preferăm să importăm forță de muncă.  În loc să stimulăm crearea de măsuri de inserție și de acompaniere a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii, preferăm să le dam doar indemnizații pasive care  izolează persoanele cu dizabilități de restul societății și le stigmatizează ”, spune Raluca Ouriaghli, președinte RISE. Pentru că sunt interesate ca persoanele cu dizabilități să aibă o viață activă și demnă, FONSS, Dizabnet și RISE oferă ca soluție de corectare a OUG nr. 60/2017 crearea unei piețe rezervate unităților protejate autorizate (angajatori competenți de persoane cu dizabilități) și reacordarea posibilității angajatorilor care nu au putut angaja 4% din salariați din rândul celor cu dizabilități, să utilizeze 50% din taxă pe dizabilitate pentru achiziții de servicii și produse realizate de către persoanele cu dizabilități. Altfel, susţin reprezentanţii organizaţiilor şi asociaţiilor care militează pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţăţi, unitățile protejate încă funcționale nu au nicio șansă să fie competitive pe piața economică, costul lor de producție fiind, în general, mai mare, datorită capacității de muncă reduse a unor persoane cu dizabilități (mai ales cele greu angajabile) și a serviciilor adiționale de suport, toate acestea reflectându-se în prețul final de vânzare. „Așteptăm cu interes ca autoritățile române să aleagă soluția sprijinirii angajării persoanelor cu dizabilități, mai ales că există o criză puternică de resursă umană și ne exprimăm disponibilitatea de a le asista în acest proces extrem de necesar pentru redarea demnității unor oameni”, se precizează în încheierea comunicatului de presă sem,nat de Federaţia FONSS şi Reţelele Dizabnet şi RISE. (Edmond Macri)