Dragnea: Ideea noastră nu e să avem o mână de primari, ci practic un guvern local care să gestioneze Bucureștiul

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat vineri că dorește ca după alegerile locale să existe „nu o mână de primari”, ci un guvern local care să gestioneze Bucureștiul. „Ideea noastră nu e să prezentăm o mână de candidați și să avem o mână de primari, ci practic un guvern local care să gestioneze Bucureștiul care reprezintă cea mai mare localitate din țară — sunt peste două milioane de români care trăiesc aici, un oraș care poate deveni printre cele mai frumoase capitale europene, are potențial, e un oraș frumos. Bucureștiul poate deveni un oraș verde și curat, un oraș cu care să ne mândrim cu toții. Va fi, practic, o guvernare locală, va fi un contract social semnat atât de către Gabi Firea, cât și de fiecare candidat al nostru, care va cuprinde proiectele pentru București cu termene foarte clare de realizare pe fiecare an de mandat, cu riscul pentru fiecare dintre ei ca, în cazul în care aceste angajamente nu vor fi respectate, după fiecare an, celor pe care i-am propus să le cerem demisia. Sper și cred că nu vom ajunge acolo”, a declarat președintele PSD, la finalul Comitetului Executiv Național al partidului care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului. El a adăugat că s-au realizat o serie de sondaje de către PSD, care nu s-a dorit însă să fie date publicității, și a anunțat că în perioada următoare va fi prezentată „echipa completă” pentru București. „Începând din luna noiembrie a anului trecut, am realizat cercetări sociologice pe care nu am dorit să le facem publice. Unele dintre ele au ieșit trunchiat pe surse, dar analizele pe care noi le-am făcut și am făcut cam câte două în fiecare lună ne-au condus către această decizie finală privind desemnarea acestor candidați pentru fiecare din cele cinci sectoare ale Capitalei și pe sectorul 2 cu domnul Onțanu. Pe noi ne interesează, dincolo de faptul că avem o propunere în care noi credem foarte mult — propunerea pentru Primăria Capitalei, o femeie foarte cunoscută, foarte pricepută și cu viziune și cu deschidere, viziune în primul rând pentru dezvoltare și abordare strategică, ne interesează și vom prezenta în perioada următoare echipa completă pentru București, dincolo de candidați, cei care îi vor susține. Și nu-i vor susține numai într-un mod declarativ, ci efectiv pentru a realiza un proiect de guvernare locală. Bucureștiul nu mai are răbdare, bucureștenii nu mai au răbdare, nu cred că trebuie să mai pierdem încă un număr de ani până când o echipă care vine la primărie înțelege ce se întâmplă și ce ar trebui făcut pentru acest municipiu”, a detaliat Liviu Dragnea.