Peste 2,2 milioane de străini care au vizitat anul trecut România, în interes de afaceri sau pentru vacanţe, cheltuielile acestora totalizând 5,6 miliarde lei, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică.În medie fiecare turişt străin a cheltuit 2.525 lei.Principalul motiv al sejurului l-au reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (55,9% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 59,5% din total.Pe locul doi s-au aflat călătoriile în scop particular (44,1% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (62%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (53,3%), fiind preferată cazarea cu mic dejun inclus (90,2%). Sumele lăsate în restaurante şi baruri au avut o pondere de 16,4%, iar cele pentru cumpărături de 12,7%.Aproape jumătate dintre străinii veniţi în România, 49%, şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 28,7% singuri. Principalul mijloc de transport utilizat a fost avionul (77,8% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 12,5%, urmate de autocare şi autobuze cu 8,7%, alte mijloace ( tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.).În trimestrul patru al anului trecut, România a fost vizitată de 477.600 străini, iar cheltuielile acestora s-au ridicat la 1,26 miliarde lei.