Șapte persoane au murit și una a fost rănită în urma prăbușirii unui avion privat aparținând omului de afaceri Roger Agnelli, fost director executiv al companiei de exploatare a minereului de fier Vale, în apropierea metropolei braziliene Sao Paulo, relatează duminică DPA. Avionul s-a lovit de o clădire cu trei etaje din suburbia Casa Verde, din nordul Sao Paulo, după ce a parcurs circa 300 de metri de la decolarea de pe aeroportul Campo de Marte.
Toate persoanele aflate la bord — Roger Agnelli, familia sa și pilotul — au murit în acest accident, potrivit presei braziliene. O femeie din imobilul de care s-a izbit avionul a fost rănită.
Cauza căderii avionului rămâne deocamdată neclară.