John Kerry se întâlnește cu echipele de negociatori columbieni la Havana

Secretarul de stat american John Kerry și-a exprimat sprijinul pentru procesul de pace în Columbia întâlnindu-se succesiv luni la Havana cu reprezentanți ai guvernului și ai gherilei FARC, care poartă discuții în Cuba, a anunțat Departamentul de Stat, informează AFP.Kerry, care „s-a întâlnit la început cu delegația de negociatori a guvernului columbian și apoi cu echipa de negociere FARC”, a reiterat ambelor părți că Statele Unite „sprijină ferm procesul de pace”, a declarat Departamentul de Stat într-un comunicat.”Întâlnire istorică la Havana între FARC și secretarul de stat al Statelor Unite John Kerry. Pacea avansează în Columbia”, a postat pe Twitter după întâlnire Ivan Marquez, șeful echipei de negociatori a Forțelor Armate Revoluționare din Columbia (FARC).John Kerry s-a întâlnit cu negociatorii „la cererea guvernului columbian”, a precizat Departamentul de Stat.Statele Unite sunt pregătite, prin planul „Pace în Columbia”, anunțat pe 4 februarie de președintele Barack Obama, „să sprijine punerea în aplicare a unui acord final pentru a pune capăt celui mai lung conflict din emisfera vestică”, a amintit diplomația americană.Departamentul de Stat a cerut negociatorilor „dublarea eforturilor pentru a rezolva problemele dificile necesare încheierii unui acord final”, mai ales o încetare a focului bilaterală controlată de Consiliul de Securitate al ONU, un calendar de dezarmare și „garanții de securitate” post-conflict pentru actorii politici legali.La rândul său, Humberto de la Calle, care conduce delegația guvernului columbian, a subliniat angajamentul SUA de a contribui la securitatea viitorilor ex-combatanți ai gherilei.John Kerry, care a sosit duminică la Havana împreună cu președintele american Barack Obama pentru o vizită istorică în insula din Caraibe, a dat asigurări săptămâna trecută că în timpul acestei vizite va analiza „progresele” obținute în procesul de pace din Columbia.Statele Unite, care nu au retras FARC de pe lista organizațiilor pe care le consideră teroriste, susțin planul de pace. De altfel, Barack Obama a anunțat în februarie un ajutor de 450 de milioane de dolari pentru finanțarea acestuia.Guvernul de la Bogota și FARC au demarat în noiembrie 2012 negocieri pentru a pune capăt celui mai vechi conflict din America Latină. Recent, cele două părți au admis că nu vor fi în măsură se semneze un acord de pace final la data de 23 martie, după cum s-au angajat inițial.Complexul război intern ce devastează Columbia de peste o jumătate de secol, implicând gherile de extremă-stângă, paramilitari de extremă-dreaptă și forțe armate, având pe fond violențele traficanților de droguri, a făcut peste 260.000 de morți, 45.000 de dispăruți și 6,6 milioane de persoane strămutate.