Victoria clară (38-9) obținută, sâmbătă, în fața României, a fâcut ca echipa Georgiei să mai adune câteva sutimi de puncte, consolidându-și astfel poziția a 12-a, una pe care o ocupa și cu o săptămână în urmă. Naționala noastră, deși a pierdut câteva sutimi, se află în continuare pe locul 16. În partea superioară a clasamentului mondial (Top 20) s-au produs puține modificări. Un salt de un loc a făcut Anglia, în urma victoriei de la Paris (a depășit Țara Galilor, urcând pe 4), și Rusia (a urcat peste Uruguay, de pe 20 pe 19). Pe podium se mențin cele trei mari națiuni din Sud, care își datorează această clasificare atât rezultatelor din meciurile test, cât și celor din partidele de la Cupa Mondială 2015. Iată cum arată clasamentul mondial (Top 20) la zi: 1. (1) Noua Zeelandă 96,10 puncte, 2. (2) Australia 89,33p, 3. (3) Africa de Sud 87,66p, 4. (5) Anglia 83,98p, 5. (4) Țara Galilor 83,10p, 6. (6) Argentina 82,59p, 7. (7) Irlanda 80,33p, 8. (8) Franța 78,36p, 9. (9) Scoția 78,32p, 10. (10) Japonia 77,05p, 11. (11) Fiji 76,96p, 12. (12) Georgia 72,62p, 13. (13) Tonga 71,60p, 14. (14) Italia 70,78p, 15. (15) Samoa 70,36p, 16. (16) România 67,52p, 17. (17) SUA 65,68p, 18. (18) Canada 64,27p, 19. (20) Rusia 63,56p, 20. (19) Uruguay 62,23p. În paranteză sunt trecute locurile ocupate în urmă cu o săptămână.