Filiala Iași a Asociației Salvați Copiii a fost premiată la ediția din acest an a ”Galei Premiilor Participării Publice”, în urma campaniei ”Acolo unde nu ajung drepturile copiilor”, prin care au fost înființat “grădinițe de acasă” în cinci comunități rurale izolate din județele Iași și Vaslui, contribuind astfel la reducerea abandonului școlar. Premiul care a revenit asociației ieșene este ”Educație la gura sobei”. Acțiunile din cadrul campaniei au avut loc în cadrul proiectului ”Servicii sociale inovative pentru comunităţile rurale izolate din Regiunea Nord-Est” (RO2013_C4_13), finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. ”Gala Premiilor Participării Publice”, ediția a VII-a, a avut loc joi 24 martie, la București, organizatorul evenimentului fiind Centrul de Resurse (CeRe)pentru participare publică, sub patronajul Reprezentanței Comisiei Europene în România. În cadrul evenimentului anual organizat de CeRe sunt premiați cetăţeni şi organizaţii care au reuşit să determine instituţii ale statului să rezolve probleme ale comunităţilor lor, de la modificarea unei legi, până la pietruirea unei străzi. Scena Galei este oferită şi autorităţilor publice care deschid procesul decizional către societate. (E.M.)
Related Articles
Mihai Chirica:Investim în școli, investim în sport, investim în tineri educați și sănătoși!
22 mai 2024 11:40
Măsuri speciale de prevenire a apariţiei şi răspândirii PPA pe perioada desfăşurării „Sărbătorilor Iaşului”
8 octombrie 2018 15:57
Firea anunță că vrea să candideze la șefia PSD București, dar nu la președinția PSD sau a României
8 iulie 2016 12:14
Campanie de informare privind prevenirea incendiilor, încheiată între E.ON şi IGSU
16 noiembrie 2017 16:37
Check Also
Close