Simona Halep of Romania celebrates after she beat Caroline Wozniacki of Denmark in a semi final match of the Dubai Duty Free Tennis Championships in Dubai, United Arab Emirates, Friday, Feb. 20, 2015. (AP Photo/Kamran Jebreili)

Simona Halep s-a calificat în optimile turneului de la Miami

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA Premier de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, sâmbătă, după ce a învins-o pe germanca Julia Goerges cu 6-4, 6-1. Halep (24 ani), cap de serie numărul cinci la Miami Open, a trecut într-o oră și 34 de minute de Goerges (27 ani, 66 WTA). Românca are acum avantaj în meciurile directe, scorul fiind de 2-1, după ce Goerges s-a impus cu 6-4, 2-6, 6-3 în 2009, în optimi la Paris, iar Halep a câștigat cu 6-2, 6-0 în 2014, în primul tur la Madrid.