Breaking News

Programul ‘Prima mașină’, corelat cu ‘Rabla’

Voucherele obținute prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național („Rabla”) vor putea fi utilizate drept avans pentru achiziționarea unui autoturism nou prin Programul „Prima mașină”, informează un comunicat al Guvernului remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Guvernul a adoptat miercuri o hotărâre care corelează cele două programe guvernamentale astfel încât un beneficiar al Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național va putea achiziționa un autoturism nou în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, folosind facilitatea acordată prin Programul „Rabla” pentru justificarea achitării avansului de minimum 5% din prețul de achiziție a noului autoturism. De asemenea, Guvernul a stabilit ca pentru anul în curs plafonul garanțiilor care pot fi emise în cadrul Programului „Prima mașină” să fie de 100 de milioane de lei din diferența neutilizată din plafonul alocat pentru 2015. Pentru anul trecut, plafonul alocat garanțiilor emise pentru acest program a fost de 350 de milioane de lei iar până la finalul lui 2015 au fost acordate 193 de garanții.