Georgiana Fales,Roxana Bacsis si Jasna Mastorovic se bucura dupa un punct castigat

Volei feminin: CSM București, la un pas de câștigarea Cupei Challenge

CSM București a câștigat prima manșă a finalei Cupei Challenge la volei feminin, 3-1 (20-25, 25-16, 25-16, 25-15) cu formația turcă Trabzon Idman Ocagi, miercuri, în Sala Elite & Performance Sport din Capitală. CSMB, care joacă prima finală a unei echipe feminine de volei din României, a obținut o victorie splendidă, după o oră și 35 de minute. Roxana Bacșiș a fost cea mai bună jucătoare a echipei noastre, cu 23 de puncte, susținută de bulgăroaica Maria Karakașeva, 14 puncte, și și sârboaica Jasna Majstorovic, 11 puncte. De la oaspete s-au remarcat Sanja Malagurski, 17 puncte, și Jelena Blagojevic, 11 puncte. Bulgăroaica Kremena Kamenova, fostă jucătoare la CSM, a reușit 9 puncte pentru Trabzon. Returul finalei va avea loc duminică, de la ora 15,00, la Trabzon.