Isărescu: BNR și guvernul nu au renunțat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului

 

Banca Națională a României (BNR) și guvernul, indiferent de orientarea politică, nu au renunțat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului, se arată în discursul guvernatorului băncii centrale, Mugur Isărescu, susținut la cea de-a XXIV-a ediție a Simpozionului „Cristian Popișteanu”, și publicat pe site-ul instituției. „Nici BNR, nici guvernul român, indiferent de orientarea ideologică, nu au renunțat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului Băncii Naționale a României. Reamintesc doar că de-a lungul celor două decenii interbelice guvernul de la București nu a încetat să aducă această problemă pe agenda întâlnirilor bilaterale desfășurate la Copenhaga, Londra, Varșovia, Geneva etc.”, a spus Isărescu

El a adăugat că, în practica relațiilor dintre băncile centrale, funcționează cutuma încrederii reciproce.

„Astfel, în condițiile grele ale celui de-al Doilea Război Mondial, BNR a primit la rândul său un tezaur în depozit, trei tone de aur aparținând Băncii Poloniei, aur pe care l-a restituit integral și necondiționat la sfârșitul războiului. În același timp, vă reamintesc că România a permis și a sprijinit, în septembrie 1939, evacuarea întregului tezaur de aur aparținând băncii centrale din Polonia — 83,5 tone, precum și a bunurilor din patrimoniul cultural și artistic al acestei țări, în pofida amenințărilor Germaniei. România a respectat tratatul său de alianță cu Polonia, plătind, însă, cu viața prim-ministrului de la acea dată, Armand Călinescu, asasinat la câteva zile după trecerea tezaurului polonez prin România, la 21 septembrie 1939”, a menționat guvernatorul BNR.

În plus, șeful BNR a reamintit că se împlinește un secol de la plecarea tezaurului românesc, iar Banca Națională a României consideră în continuare că este de datoria sa să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca aceste valori să revină acasă.