România a pierdut trei locuri în clasamentul FIFA

Naționala de fotbal a României a coborat trei locuri în clasamentul FIFA a dat publicității, joi, de forul mondial al fotbalului. Tricolorii ocupă în prezent locul 19, cu 922 de puncte, dar chiar și așa, România se menține în fața Franței, prima adversară de la EURO 2016. Fosta campioană europeană și mondială ocupă locul 21, în urcare trei locuri, cu 907 puncte. Elveția stă mai bine decât noi, deși a coborât două locuri până pe 14, cu 974 puncte), în timp ce Albania pierde zece locuri și ajunge pe 45, cu 632 de puncte. Schimbare la vârful ierarhiei, cu Argentina, care a urcat pe primul loc, în fața Belgiei, pentru o diferență de aproape 200 de puncte. Chile ajunge pe podium, în urcare două locuri, la fel și Columbia, care avansează patru locuri, până pe patru. În topul zece mai regăsim Germania, Spania, Brazilia, Portugalia, Uruguay și Anglia.