Alertă de pestă porcină africană în Suceava; autorităţile iau măsuri de prevenţie

 

Autorităţile sucevene au instituit un grad de alertă crescut în judeţ în urma evoluţiei „îngrijorătoare” a pestei porcine africane în Ucraina, boală pentru care nu există un vaccin şi care produce un procent de morbiditate şi mortalitate foarte ridicat.Prefectura Suceava a convocat, luni, Comitetul Local de Combatere a Bolilor, după ce a primit o adresă de la DSVSA Suceava legată de evoluţia îngrijorătoare a pestei porcine africane pe teritoriul Ucrainei, pentru a dezbate măsurile de supraveghere, prevenire şi control ale bolii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Suceava, contextul epidemiologic actual, în care riscul pentru introducerea virusului pestei porcine africane este ridicat „la un grad fără precedent”, impune întărirea măsurilor de profilaxie a bolii.

„Aceste măsuri se orientează spre instruirea tuturor factorilor implicaţi, a crescătorilor de suine din sectorul comercial şi non-comercial, a medicilor veterinari de liberă practică, a gestionarilor fondurilor de vânătoare, a administraţiei centrale şi locale cu rol în controlul bolilor în vederea notificării cât mai timpurii a oricăror suspiciuni de boală care pot fi atribuite pestei porcine africane şi a aplicării măsurilor specifice de control. Toate animalele suspecte trebuie ucise şi distruse, conform legislaţiei în vigoare, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat la preţul de piaţă al animalelor”, se arată în comunicatul Prefecturii Suceava.

De asemenea, DSVSA Suceava a încheiat protocoale pentru ridicarea şi distrugerea alimentelor confiscate la punctele de trecere ale frontierei de stat, pentru că unul din riscurile majore de propagare a virusului de pestă porcină africană îl reprezintă produsele de origine animală introduse prin bagajele călătorilor.

Totodată, se asigură sacii de colectare a produselor de origine animală confiscate, a substanţelor dezinfectante pentru dezinfecţia spaţiilor de depozitare şi se cere completarea registrului privind evidenţa acţiunilor de dezinfecţie a spaţiilor de depozitare.

Mai mult, un alt risc major de propagare a virusului pestei porcine africane îl reprezintă mijloacele de transport, care au transportat animale vii în Federaţia Rusă, Belarus şi Ucraina.

În plus, Prefectura Suceava susţine că laboratorul din cadrul DSVSA a făcut supraveghere pentru pestă porcină africană la toţi mistreţii vânaţi pe raza judeţului în limita cotelor de vânătoare, iar odată cu alertele privind apropierea bolii de România au fost informaţi gestionarii fondurilor de vânătoare să supravegheze clinic porcii mistreţi şi să anunţe orice suspiciune de boală, iar dacă sunt animale moarte să anunţe medicul veterinar oficial pentru recoltare de probe si expedierea lor la laborator.

Potrivit Prefecturii Suceava, cel mai mare risc, în momentul de faţă, pentru răspândirea virusului pestei porcine africane îl reprezintă animalele de reproducţie crescute în exploataţiile non-profesionale, iar DSVSA distribuie pliante informative pentru popularizarea semnelor clinice ale bolii, cât şi ale măsurilor de biosecuritate la porcii domestici şi la mistreţi.

„În vederea evitării evenimentelor epidemiologice nedorite referitoare la pesta porcină africană pentru cât mai mult timp, se va menţine un grad de alertă crescut”, precizează Prefectura Suceava.

Pesta porcină africană este o boală infecţioasă produsă de un virus foarte rezistent în mediu şi alimente, afectează suinele, evoluează acut cu stări febrile şi sindrom hemoragipar, sfârşind cu moartea animalelor afectate într-un timp foarte scurt. Pentru această boală nu există vaccin, iar singura cale de a feri animalele este respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase.

Boala nu se transmite de la animale la om, prin urmare nu afectează omul, dar produce un procent de morbiditate şi mortalitate foarte ridicat, iar pierderile rezultate în urma combaterii ei sunt deosebit de ridicate.

Potrivit comunicatului citat, în UE au fost semnalate în Estonia, Italia, Letonia, Lituania şi Polonia un număr total de 55 de focare de boală la porcii domestici şi 1.160 de cazuri la porcii misteţi.

Prefectura Suceava precizează că, până în prezent, nu au fost confirmate cazuri de pestă porcină africană pe teritoriul României, iar ultimele şi cele mai îngrijorătoare cazuri au fost confirmate în octombrie 2015 în două regiuni din Ucraina (Odessa şi Mycolaiv). Focarele au fost notificate către OIE în data de 28 octombrie 2015 şi sunt situate la o distanţă de aproximativ 150 de kilometri de Delta Dunării, 190 kilometri de judeţul Vaslui şi 210 kilometri de judeţele Iaşi şi Galaţi.

„Sunt expuse în mod special judeţele de la graniţă de E şi N ale României pentru că în momentul de faţă virusul ar putea evolua oriunde, mai mult că Republica Moldova nu are mijloace de identificare si diagnosticare în laborator a virusului”, se mai arată în comunicat.