Agenția europeană de poliție criminală (Europol) a desfășurat o echipă de agenți sub acoperire la centrele de înregistrare a migranților amenajate în Grecia, așa-numitele hotspot-uri, pentru a stopa infiltrarea eventualilor luptători jihadiști și a combate activitatea altor rețele infracționale, notează luni cotidianul grec Kathimerini. Într-un interviu acordat publicației citate, directorul Centrului European pentru Combaterea Traficului cu Migranți (EMSC, structură a Europol), Robert Crepinko, a afirmat că 10 ofițeri sub acoperire se află în prezent pe insulele grecești Lesbos, Samos, Chios și Leros, din Marea Egee, dar și în portul Pireu, cu misiunea de a verifica imigranții suspecți.
”Împreună cu autoritățile grecești, efectuăm un al doilea control de securitate pentru a evalua eventualii migranți periculoși înainte ca ei să intre în Uniunea Europeană”, a spus Crepinko.
Desfășurarea acestei operațiuni a fost decisă la reuniunea miniștrilor de interne din Uniunea Europeană organizată după atentatele teroriste de la Paris, din noiembrie anul trecut.
Directorul EMSC a adăugat că în prezent au loc discuții cu oficialii greci pentru a clarifica detaliile tehnice ale fluxului de informații dinspre hotspot-urile situate în Grecia către baza de date a Europol, cu respectarea legilor grecești privind protecția datelor.
În cadrul unui acord cu UE, un solicitant de azil sirian aflat pe teritoriul turc va fi instalat într-o țară membră a UE pentru fiecare migrant ilegal retrimis în Turcia, în limita a 72.000 de locuri.
Acordul a fost denunțat de organizații de apărare a drepturilor omului, potrivit cărora Turcia nu este o țară sigură pentru refugiați. Aceste organizații se tem, printre altele, că de fapt migranții nu vor avea dreptul să ceară azil înainte de a fi deportați.