Ministrul Justiției, Raluca Prună, anunță că Guvernul va începe marți dezbaterile pe legile siguranței naționale.”Guvernul va deschide o dezbatere. (…) Interlocutorul pe legile siguranței nu este Ministerul Justiției, sunt alte ministere, dar dezbaterea începe mâine”, a explicat Prună, după ce a participat la ședința grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților.
Ea a menționat că nu s-a discutat în ședința grupului PNL despre modificările aduse legilor siguranței naționale.
„Am discutat despre chestiuni ale justiției, cum ar fi ce proiecte și ce demersuri facem la minister pentru a pune în acord Codurile, și anume dispozițiile care sunt declarate neconstituționale cu deciziile Curții”, a arătat Prună.Potrivit acesteia, nu s-a discutat la grupul PNL nici despre OUG privind interceptările, aflată în dezbaterea Senatului, însă a precizat că va participa marți la ședința Comisiei de justiție din Senat, care va aborda acest subiect.
„Nu am discutat, însă am menționat că principiul pe care l-am găsit și înainte și pe care am înțeles să-l continui este ca, întotdeauna când avem o decizie, să pregătim un proiect de lege pe care să-l punem în acord textul cu decizia. Am dat exemplul acestei OUG ca pe o chestiune de excepție (…), pentru că o impunea situația. (…) Mâine, la ora 13,00, sunt în Comisia juridică”, a spus Prună.