Profesorii de limba franceză din țară se sâmbătă, 16 aprilie, începând cu ora 9.00, la Colegiul Național ”Costache Negruzzi” din Iași, cu ocazia conferințelor organizate de Inspectoratul Școlar Județean și de de A.R.P.F., sub titlul ”Partager pour s’enrichir” (ediția a VIII-a). Inspectoratul Școlar Județean Iași este promotorul unui eveniment unic la nivel national – sesiunea de conferințe și ateliere pe teme de interculturalitate, plurilingvism și metode moderne de predare-învățare-evaluare la limba franceză, intitulată sugestiv Partager pour s’enrichir. La cea de-a VIII-a ediție – care are loc în ziua de 16 aprilie la Colegiul Național „C. Negruzzi” participă 200 de profesori de limba franceză din toate județele țării. Evenimentul este inițiat de inspectorul de limba franceză, prof. Sabina Manea, și organizat în colaborare cu Asociația Română a Profesorilor de Limba Franceză (A.R.P.F.), Colegiul Național „C. Negruzzi”, Centrul Internațional de Limbi Moderne de la Graz, Institutul Francez și Delegația Wallonie-Bruxelles. Catherine KERBRAT-ORECCHIONI, cercetatoare la Universitatea din Lyon, François MULLER, cercetator în cadrul Ministerului Educației Naționale din Franța, Jean-François DE PIETRO și Ildikó LORINCZ, experți ai Centrului European pentru Limbi Moderne de la Graz vor susține conferințe și ateliere vizând competențele profesorului modern, inițierea și derularea proiectelor plurilingvistice, competențele lingvistice ale elevilor și crearea unor conexiuni între limbile pe care aceștia le cunosc. Depășind cu mult granițele didacticii limbii franceze, discursurile care vor fi în centrul atenției la ediția din 2016 reprezintă, de fapt, pentru toți profesorii participanți o modalitate eficientă și modernă de formare și de actualizare a cunoștintelor, ținând cont de temele abordate, dar și de posibilitatea de a comunica – sub formă unor sesiuni de întrebări și răspunsuri – cu vorbitorii nativi invitați. Din dorința de a construi un univers francofon complet, într-o împletire a artelor, la ediția din acest an, toți profesorii vor primi din partea organizatorilor, odată cu mapele de participare, CD-uri cu muzică clasică și volume ale unor cunoscuți autori francezi. Valoarea evenimentului a crescut în fiecare an, invitații din Franța și Belgia, care au conferențiat la edițiile anterioare la Iași fiind nume sonore la nivel internațional – Jean-Pierre CUQ, președintele Federației Internaționale a Profesorilor de Limba Franceză, Luc COLLÈS, Emmanuelle RASSART, Richard LESCURE sau Claire BOURGUIGNON – profesori universitari, Michel BOIRON, Isabelle MORIEUX sau Adeline GAUDEL, formatori cunoscuți și apreciați pentru inovația didactică și pentru promovarea unor metode moderne de lucru la clasă. Vom continua să deschidem porți spre cunoaștere, cultură și comunicare pentru profesorii din toate județele țării, dovedind receptivitate față de valorile multiculturalismului, prin inițierea și organizarea sesiunii internaționale de conferințe Partager pour s’enrichir, dar și preocupare pentru calitatea educației în spiritul valorilor unui învățământ modern, polivalent și orientat spre cunoaștere, competență și receptivitate culturală.