Persoanele cu boli cardiovasculare trebuie consultate cel putin o data pe an si de catre diabetolog

Bolile cardiovasculare și diabetul zaharat sunt afecțiunile care se asociază frecvent. În acest sens, prof. univ. dr. Maria Moța, Membru al Consiliului Asociației Europene pentru Studiul Diabetului atrage atenția că un pacient care suferă de o afecțiune cardiovasculară trebuie anual să fie consultat și să i se facă analize pentru a putea eventual depista și diabetul.

 

„Diabetul zaharat se asociază mult mai frecvent decât credem noi, decât descoperim, cu bolile cardiovasculare. De aceea, se și spune dacă un bolnav cardiovascular nu are depistat diabetul, să-l căutăm întotdeauna cel puțin o dată pe an pentru că riscul existenței sau apariției diabetului rămâne foarte crescut. De asemenea, pacienții cu diabet au o patologie frecventă a bolii aterosclerotice. Este o asociere nefericită, dar extrem de frecventă între aceste două patologii.”, a explicat prof. univ. dr. Maria Moța, Membru al Consiliului Asociației Europene pentru Studiul Diabetului într-un interviu acordat www.sănătateatv.ro.

 

În ceea ce privește riscul persoanelor de a avea diabet zaharat, dar și decelarea acestora, specialistul atrage atenția că doar 50% din cazurile noi de diabet se înscriu în simptomatologia clasică a diabetului – sete exagerată, senzația de foame, urinări dese și în cantitate mare, sensibilitate în fața infecțiilor.

 

„Doar jumătate dintre pacienții cu diabet zaharat, cazuri noi, prezintă simptomatologie clasică pentru a putea fi diagnosticați. Trebuie depistarea activă a diabetului zaharat, mai ales la persoanele care au un risc foarte crescut – persoanele cu surplus ponderal, care au cel puțin un factor de risc cardiovascular – cum ar fi fumatul, hipertensiunea arterială sau care au chiar boala cardiovasculară. Totdeauna femeile care au prezentat avorturi spontane, care au născut copii peste 4 kg (copii macrosomi), persoanele care au un tip de dislipidemie trebuie să-și determine activ valorile glicemice. Persoanele care au deja diabet zaharat trebuie să fie corect controlate metabolic și, la fiecare pacient cu diabet trebuie identificați toți factorii de risc cardiovascular și tratați concomitent, pentru a preveni sau a întârzia apariția evenimentelor cardiovasculare.”, a declarat prof. univ. dr. Maria Moța.