Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Lilian Darii, care se află la Berlin în aceste zile pentru a participa la lucrările conferinţei internaţionale „East Forum Berlin 2016”, a avut astăzi o întrevedere cu secretarul general al Bundestag-ului Republicii Federale Germania, Horst Risse, relatează MOLDPRES citînd Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
În cadrul întrevederii, a fost efectuat un schimb amplu de opinii pe marginea unor chestiuni actuale de pe agenda relaţiilor bilaterale moldo-germane. În acest context, cei doi oficiali au confirmat interesul reciproc în intensificarea dialogului politic bilateral la toate nivelurile, inclusiv pe dimensiunea parlamentară.
Viceministrul Darii a ţinut să sublinieze hotărîrea fermă a guvernului de la Chişinău de a realiza reformele structurale prevăzute de Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, mulţumind, totodată, guvernului german pentru asistenţa acordată Republicii Moldova în înfăptuirea transformărilor democratice şi modernizarea ţării. El a apreciat înalt eforturile echipei preşedinţiei germane în exerciţiu a OSCE în vederea relansării procesului de negocieri în formatul „5+2” şi promovării măsurilor de întărire a încredere între cele două maluri ale Nistrului.
La rîndul său, oficialul german a reiterat disponibilitatea ţării sale de a sprijini în continuare Republica Moldova în implementarea reformelor şi în identificarea unei soluţii politice pentru problema transnistreană în cadrul formatului de negocieri „5+2”.