Forestierii solicită demisia ministrului Mediului și a secretarului de stat responsabil cu pădurile

 

Sindicaliștii din sectorul forestier au înaintat, miercuri, o petiție premierului Dacian Cioloș, prin care solicită demisiile ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, și a secretarului de stat pe domeniul Păduri, Erika Stanciu, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Federației pentru Apărarea Pădurilor (FAP), Marian Stoicescu.’Am înaintat astăzi o petiție primului ministru, Dacian Cioloș, prin care cerem demisia ministrului Mediului și a secretarului de stat responsabil cu pădurile, Erika Stanciu pentru incompetență. Cu toate că am organizat o serie de proteste în ultimele luni, solicitările noastre au fost ignorate total. Necesitatea organizării mitingului de azi reiese din faptul că Departamentul Pădurilor din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nu tratează cu suficientă considerație problematica gravă a sectorului silvic, problematică adusă la cunoștința departamentului de către organizații și specialiști de înaltă calificare, prin Federația pentru Apărarea Pădurilor. Am constatat, astfel, că, până în prezent, nu am primit niciun răspuns la solicitările, memoriile și petițiile pe care le-am înregistrat la Guvern, la minister și le-am susținut prin acțiunile de pichetare a sediului Guvernului și a sediului Ministerului Mediului atât spre finalul anului trecut, cât și în primele luni din 2016, inclusiv prin mitingul organizat în Piața Victoriei în data de 24 februarie’, a subliniat Stoicescu.Aproximativ 1.200 — 1.300 de reprezentanți ai Federației pentru Apărarea Pădurilor (FAP), organizație non-guvernamentală, protestează, miercuri, în Piața Victoriei, față de situația actuală a pădurilor din România. Acțiunea de protest este programată să se desfășoare între orele 11,00 — 14,00, în fața Guvernului.Forestierii au mai pichetat, în data de 7 aprilie, sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, fiind primiți, ulterior, în audiență de secretarul de stat Viorel Traian Lascu, căruia i-au înmânat o petiție cu revendicările solicitate.Potrivit FAP, printre revendicări se află și anularea Ordinului de Ministru prin care se împiedică participarea angajaților Regiei Naționale a Pădurilor — Romsilva la procesul de selecție pentru membrii Consiliului de Administrație.De asemenea, aceștia consideră că este nevoie de modificarea HG nr. 924/4.11.2015 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, „întrucât prevederile acestei HG constituie o amenințare la menținerea și gospodărirea durabilă a pădurilor proprietate de stat și, conform Legii nr. 2/2016, o amenințare la siguranța națională.”În viziunea inițiatorilor protestului, propunerea Departamentului Păduri pentru modificarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din proprietate publică nu soluționează problematica creată prin aplicarea HG nr. 924/2015, iar estimările Federației amintesc de faptul că aproximativ 7.000 de salariați de la RNP — Romsilva vor fi concediați.Pe lista revendicărilor Federației pentru Apărarea Pădurilor se mai află: acordarea de subvenții proprietarilor de păduri cu suprafețe de până în 30 de hectare pentru administrarea și paza pădurilor, salvarea pădurilor României prin scoaterea sectorului silvic din sfera grupurilor de interese, astfel încât să fie stopate retrocedările ilegale, corupția și furturile de lemn, tragerea la răspundere a celor care au permis distrugerea a 400.000 de hectare de păduri particulare și retrocedări ilegale, măsuri urgente de consolidare a RNP — Romsilva, aplicarea unui management forestier durabil, măsuri de stopare a campaniei de denigrare a personalului silvic, respectarea prevederilor legale privind numirea Consiliului de Administrație al Romsilva și, nu în ultimul rând, consultarea reală a mediului academic, a specialiștilor și a reprezentanților societății civile din sectorul silvic la elaborarea strategiilor forestiere și a actelor normative aferente sectorului.Federația pentru Apărarea Pădurilor are în componență membri ai Academiei Române, ai Academiei de Științe Agricole și Silvice, Societatea ‘Progresul Silvic’, Confederația Consilva, Asociația Proprietarilor de Păduri din România, Asociația Constructorilor Forestieri din România, Asociația Pensionarilor Silvici din România.