Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au solicitat miercuri dimineaţă CNSAS, în numele PNL, verificarea lui Marian Munteanu, candidatul propus de partid pentru Primăria Capitalei, au declarat pentru MEDIAFAX surse din CNSAS.„În această dimineaţă a fost înregistrată la noi solicitarea semnată de cei doi copreşedinţi pentru verificarea lui Marian Munteanu. Verificarea este una complexă şi va fi făcută încrucişat, ţinându-se cont de informaţii din mai multe dosare, nu doar din cel al lui Marian Munteanu”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Colegiul CNSAS.Cererea vine în contextul în care Marian Munteanu nu a semnat declaraţia de integritate, la fel ca liberalii care candidează la sectoare, iar în PNL se poartă discuţii privind retragerea lui.El a admis în faţa celor din PNL că are un dosar la CNSAS, dar a susţinut că nu ştie ce conţine, asupra lui planând suspiciuni că ar fi semnat un angajament cu Securitatea.
„În baza ordonanţei de urgenţă nr. 24 din 5 martie 2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, Societatea Academică din România vă solicită să ne informaţi în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanţei de urgenţă, a lui Marian Teofan Dragoş Munteanu, fondator şi membru în Consiliul Director al Fundaţiei ”Euxinus”, înregistrată în Registrul Naţional ONG, în categoria ”Fundaţii” la poziţia 13257”, se arată în sesizarea Societăţii Academice şi România, semnată de preşedintele acestei organizaţii, Alina Mungiu Pippidi.
Potrivit unui comunicat de presă, Societatea Academică din România şi România Curată au făcut această sesizare oficială la CNSAS pentru clarificarea situaţiei candidatului PNL la Primăria Capitalei în contextul informaţiilor apărute în presă referitoare la o posibilă colaborare cu Securitatea a lui Marian Muntean.
Acest demers vine şi în contextul în care Marian Munteanu a refuzat să semneze şi declaraţia de integritate lansată de România Curată pentru toţii candidaţii la alegerile locale, declaraţie în care şi-ar fi asumat mai multe criterii de integritate, inclusiv faptul că nu a fost colaborator al fostei Securităţi.
Colegiul CNSAS va discuta în şedinţa de joi solicitările PNL şi SAR privindu-l pe Marian Munteanu, însă verificările ar putea dura şi o lună, a declarat pentru MEDIAFAX Dinu Zamfirescu.
„Partidul Naţional Liberal are o cerere şi Societatea Academică din România are altă cerere. Ambele au acelaşi obiect. În pricipiu, discuţia va fi în şedinţa de mâine (joi – n.r.) a Colegiului. Colegiul va lua decizia ca direcţiile care se ocupă de toată această problemă să se ocupe cu maximă urgenţă, cu celeritate”, a declarat pentru MEDIAFAX Dinu Zamfirescu, membru al Colegiului CNSAS.
El a mai spus că verificările pot dura în jur de o lună, dar solicitării i se va răspunde în regim de urgenţă.
„În general o astfel de verificare durează cam o lună, uneori şi mai mult dacă nu există dosar, pentru că se cer amănunte şi la alte instituţii, cum e SRI şi SIE. Dar, cum e un caz mai urgent, probabil că va fi mai curând decât o lună”, a mai spus Dinu Zamfirescu.
Într-o intervenţie la Realitatea Tv, Zamfirescu a precizat că dosarul lui Marian Munteanu ”a venit în 2006”.