Peste 35,8 mii de pensionari care după indexare au o pensie cu puțin peste 1500 de lei și astfel au pierdut dreptul la suportul financiar de stat vor primi în continuare ajutor, potrivit unui proiect de modificare a legislației aprobatde Guvern, informează MOLDPRES.
Plafonul pentru suportul financiar este de 1500 de lei. După indexarea pensiilor o parte din pensionari au avut de pierdut, ca urmare a faptului că primesc o sumă ceva mai mare decît plafonul respectiv. ”Este bine că sute de mii de pensionari au beneficiat de această creștere de 10 la sută, dar totodată este regretabil că un număr de aproximativ 35 de mii de pensionari, avînd o pensie nouă mai mare de 1500 de lei, atît cît era plafonul pentru suportul financiar, s-au pomenit în situația că nu pot beneficia de acest suport financiar de stat, iar venitul lor după indexare este mai mic în medie cu aproximativ 60 de lei”, a declarat în ședința Guvernului premierul Pavel Filip.
Prim-ministrul a menționat că trebuie eliminată această diferență pentru că unul din obiectivele care și le-a propus Guvernul este dreptatea socială. ”Este inadmisibil ca drepturile sociale să fie diminuate măcar cu un leu”, a menționat Pavel Filip.
”O situație similară am avut și în 2015, însă nu a existat un consens politic pentru a interveni în această situație. Problema va fi soluționată definitiv odată cu instituirea pensiei de bază”, a spus Stela Grigoraș, ministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
Ministerul propune să fie acordat în continuare suport financiar de stat în limita diferenței dintre cuantumul pensiei indexate și suma cumulativă a pensiei și suportului financiar de stat de pînă la indexare.
Proiectul de lege urmează să fie remis în mod prioritar Parlamentului spre examinare și adoptare.