PSD se îndreaptă către prăpastie, a afirmat, luni, președintele executiv al partidului, Valeriu Zgonea, adăugând că sunt suficienți de mulți cei care pot prelua șefia interimară a social-democraților.
”PSD se îndreaptă către prăpastie. (…) Sunt suficient de mulți oameni cinstiți și corecți care pot prelua astăzi conducerea partidului. (…) Îmi cunosc foarte bine limitele. (…) PSD trebuie să fie condus de oameni integri, decenți și responsabili. Când ai cele mai multe voturi exprimate în toate alegerile ai o anumită responsabilitate. (…) Sunt un membru și rămân un membru fidel, chiar dacă voi fi demis, dacă mi se va retrage sprijinul”, a spus Zgonea la sediul PSD.