Președintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, a fost exclus din partid, potrivit unor surse din formațiunea social-democrată. Comitetul Executiv Național al PSD, întrunit miercuri, a decis în unanimitate excluderea lui Zgonea. Valeriu Zgonea a catalogat miercuri drept „profund nedreaptă” decizia de excludere a sa din PSD. „Astăzi, am asistat la o decizie profund nedreaptă. (…) Mi-am amintit de inchiziție și de ideea în care, dacă exprimi o opinie, automat ești condamnat pentru că ai o opinie. Delictul de opinie, după 26 de ani, a devenit ceea ce dumneavoastră ați aflat astăzi. Eu rămân atașat valorilor social-democrate. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu mi-au luat și inima de social-democrat. (…) Am acceptat decizia lor, nu comentez, sunt datori domniile lor să explice. E o decizie profund nedreaptă, din punctul meu ce vedere. Eu am atras atenția (…) că (…) nu trebuie ca problemele noastre penale să intervină ca subiect de dezbatere în comunitățile locale și să nu poată candidații noștri să-și expună punctul de vedere. Integritatea este la ordinea zilei pe buzele tuturor românilor. În loc să plece el, plec eu. Asta e decizia”, a declarat Zgonea, după ce a participat la Comitetul Executiv Național al PSD.
Fostul președinte executiv al PSD a spus că se va supune deciziei luate de CExN. „Nu am înțeles din raportul comisiei de integritate unde avem într-un statut de partid politic, în România, în 2016, sancționarea delictului de opinie, dar m-am supus deciziei colegilor mei”, a subliniat Zgonea.
„Liderii partidului nu trebuie să transforme povara problemelor lor asupra candidaților din aceste zile, din respect pentru sutele de mii de membri și votanți ai PSD, pentru cei care astăzi încep să pregătească de campania electorală care debutează pe 5 mai”, și-a explicat el punctul de vedere.
„Mă voi abține de la alte comentarii. Rămân un om cu o conștiință liberă, spun ceea ce gândesc, ceea ce simt, am spus în interiorul partidului și așa voi fi cum am fost în ultimii 20 de ani”, a completat Zgonea.
El a comparat situația din PSD cu cea a antilopelor gnu care în căutarea hranei aleg să se arunce într-un râu plin cu crocodili, urmându-și astfel masculul alfa.
„Mă uitam aseară la un documentar despre antilopele gnu. Și în procesul lor de a căuta să ajungă acolo unde vor trec peste un râu. Și masculul alfa sare în râu și, fără să gândească, fără să simtă ceea ce se poate întâmpla cu ele, toate sar după masculul alfa. Singura problemă este că acel râu este renumit ca fiind plin cu crocodili. Așa se află și PSD-ul astăzi: scapă cine poate. Eu am atras atenția că este o mare eroare dacă liderul nu-și asumă responsabilitatea funcției pe care o are, fiind principalul partid din România. În rest, fiecare are conștiința împăcată, eu am conștiința curată că am atras atenția în interiorul partidului că vulnerabilizăm tot partidul și miile de candidați și va fi un subiect de dezbatere până la toamnă cu privire la integritate. De aici, cei care au luat decizia trebuie să comunice”, a spus Zgonea.
Întrebat ce mesaj are pentru Liviu Dragnea, Zgonea i-a urat acestuia sărbători pascale fericite, ca și tuturor românilor.