Gorghiu: Deciziile luate de PSD – o sfidare la adresa justiției și a principiilor statului de drept

 

Copreședintele PNL Alina Gorghiu susține că deciziile luate miercuri de PSD reprezintă o sfidare în ceea ce privește justiția și statul de drept.

„Deciziile luate astăzi în PSD reprezintă o sfidare incredibilă la adresa românilor, a justiției și a principiilor statului de drept. Partidul s-a făcut scut în jurul unui președinte penal, ignorând aspirațiile cetățenilor la o clasă politică integră. Problema în PSD nu este excluderea lui Valeriu Zgonea, pentru care nu am o mare apreciere, ci coalizarea conducerii partidului cu un condamnat penal pentru fraude electorale”, a scris Gorghiu, miercuri, pe Facebook.

Liderul PNL susține că votul în unanimitate, în urma căruia Valeriu Zgonea a fost exclus din partid pentru că „a cerut ca în fruntea PSD să nu se afle un om condamnat definitiv în justiție, reprezintă cea mai mare batjocură la adresa democrației românești și arată că orice speranță de reformare a acestui partid este iluzorie”.

„Această situație arată cât de periculoasă poate fi pentru România ascensiunea la putere a PSD, un partid pentru care lupta împotriva corupției nu există decât în declarații politice. Românii pot sancționa prin votul lor din 5 iunie această atitudine profund antidemocratică a PSD și sunt convinsă că o vor face”, conchide Alina Gorghiu.