Vasile Dîncu: Sănătatea și educația, domeniile pe care Guvernul își va concentra resursele în următoarele șase luni

 

Viceprim-ministrul Vasile Dîncu a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Bistrița, că Guvernul își va concentra resursele, în următoarele șase luni, pe domeniile sănătate și educație, deoarece acestea reprezintă „investiții”, nu „costuri”.

„Sănătatea este una dintre prioritățile pe care premierul personal și le asumă și în foarte scurt timp vom aduce în fața opiniei publice o serie de măsuri care să deblocheze lucrurile care fac să meargă prost sănătatea în multe domenii și, inclusiv, vom pune toate resursele pe care le avem pentru sănătate și pentru educație. Ne-am dat seama că sănătatea și educația nu sunt un cost, ci o investiție, și este cea mai importantă investiție pentru viitor”, a spus Dîncu.

Aflat într-o vizită la Spitalul de Urgență Județean din Bistrița, alături de comisarul european Corina Crețu, vicepremierul a vorbit despre criza din sănătate ca despre una de management la nivelul administrației centrale, considerând că aceasta reprezintă un motiv în plus pentru urgentarea procesului de descentralizare.

„Criza din sănătate este, în primul rând, o criză de management, și este, în primul rând, o criză de management la nivelul administrației centrale. Știu că ne va reuși cu siguranță reforma în administrația locală; singurele emoții pe care le am sunt cele legate de posibilitățile de a moderniza administrația centrală. (…) Competența este distribuită mai mult în teritoriu decât în zona centrală, unde vedem că programele naționale au foarte multe probleme și în domeniul sănătății. Îmi întărește convingerea că descentralizarea este urgentă, trebuie dusă până la capăt, și încrederea pe care trebuie să o acordăm noi țării trebuie întărită”, a afirmat Vasile Dîncu.

El a mai afirmat că speră ca axele pentru proiectele europene din domeniul sănătății să fie deschise în această toamnă, chiar dacă ghidurile sunt încă în lucru.

Vasile Dîncu și Corina Crețu au vizitat vineri atât spitalul din Bistrița, cât și ambulatoriul de specialitate al acestuia (Policlinica), ambele unități beneficiind de fonduri guvernamentale, respectiv europene pentru modernizare și extindere.