PROIECTUL DE ȚARĂ FĂRĂ PROIECTANȚI

Suntem o țară, în varianta democratică, ce nu are un proiect de țară. Așa, peste noapte sau, mai precis, după ce englezii au dat Brexit la referendum, scuturând Europa din toți neuronii, ne-am dat seama că România aleargă în fundul gol prin Uniunea Europeană, chiar prin centru acesteia: ”Uite-o pe România, fără proiect de țară, cum aleargă ca bezmetica, în timp ce toate celelalte țări europene se scutură de scrumul de trabuc al englezilor, dați pe spate de coșmarul din care s-au trezit!” Această realitate ne dă voie să privim în urmă, poate pentru câteva momente, după 26 de ani de mers înainte, orbăcăit, descoperindu-ne cu surprindere toate găurile, golurile, prăpăstiile, abisurilor…

Ne-am dat seama, în urma acestui șoc european, că ne lipsește proiectul de țară, documentul ce ar putea fi harta României, desenul care să ne spună încotro vom merge, unde vrem să ajungem, cine va merge, câți dintre noi vom ajunge și câți ”ne vom ajunge”! Acum ne dăm seama cât de haotici am fost. Cât de lipsiți de viziune am traversat deșertul celor 26 de ani de bezmeticeală.

Președintele Klaus Iohannis a mai creat o formulă, România – proiectului de țară, după România primului pas, România pas cu pas sau România profundă. Se pare că, suntem din nou lansați la întrecere, de la Fascinata Românie la Proiectul de țară. ”Avem o țară ca o floare…” chiar dacă începuturile poeziei în limba română ne pune în gardă, prin dilema lui Ienăchiță Văcărescu: ”Într-o grădină, / Lâng-o tulpină,/ Zării o floare ca o lumină. / S-o tai, să strică! / S-o las, mi-e frică / Că vine altul şi mi-o ridică”.

Timp de mai bine de un sfert de veac noi am preferat varianta cu ”S-o las, mi-e frică / Că vine altul şi mi-o ridică”, participând la jaful de țară, cu iminentele recomandări de la Bruxelles. Am fost momiți cu ciolanul Uniunii Europene, dar nu lăsat la întâmplare, pe un maidan sau printr-un cătun uita de Europei, ci pur și simplu ne-a tot fost fluturat pe dinaintea ochilor noștri, din ce în ce mai sticloși, cum mai este fluturată momeala la cursele de ogari.  Tot așa am luat-o și noi la fugă, după cum ne era purtat ciolanul mărețelor dezvoltări pe bani europeni, bani pe care, după zece ani de Uniunea Europeană, nu-i i-am prea atins! În același timp, din aceeași alergare, am fost obligați prin negocierile de aderare, să vindem cam tot ce aveam noi mai de preț din țară, de la industrie la rezerve naturale, de la așa zisele fiare vechi și găuri negre, la sisteme de irigații și industria chimică, de la resursa naturală la prelucrarea și distribuirea acesteia, fără a ne face să uităm că ne-am vândut pe nimic toate băncile țării, rămânând, deocamdată, doar cu cele din parcurile publice.

Avem nevoie de un proiect de țară, au recunoscut președintele și premierul. Avem nevoie, înaintea de această urgență, de o trezire națională, urmată imediat de o concordie națională, de o solidaritate pe care o putem imagina acum, doar pe un teritoriu science- fiction.

Ura, pe care, timp de 26 de ani, s-a încercat fel de fel de construcții politice, ne-a adus astăzi în situația de a constata că nimic nu ține, totul se prăbușește, chiar dacă ne place să credem că am mers înainte, am depășit tot felul de stadii, situații, parcursuri istorice.

Nimic nu se poate construi (nici o hardughie, nici un proiect de țară), dacă cei care vin să răspundă chemării sunt dominați de ură, de sete de răzbunare, de tot ce poate să alimenteze obsesia, vendeta și orgoliul rănit. Cu astfel de personaje nu avem cum să reușim ceva din ceea ce ne-am propus să realizăm. Este ca și cum ai încerca să reconstruiești o casă în timp ce pompierii se luptă să stingă incendiul, care mistuise deja jumătate din clădire.

Acesta este proiectul de țară atât de necesar pentru România, dar pe care, trebuie să fim cât se poate de conștienți, nu are cine să-l realizeze azi și mai ales să și-l asume. Un guvern tehnocrat nu are capacitatea de a-și asuma un asemenea proiect, care angajează politic România pe cel puțin cinci mandate electorale. O Românie proiectată pe un viitor mediu, cel puțin, trebuie să fie construită de oamenii politici, care au girul poporului pentru a-și asuma astfel de proiecte fundamentale.

Avem nevoie de un proiect de țară așa cum avem nevoie și de o clasă politică responsabilă care să-și asume această construcție.

Guvernul lui Dacian Cioloș are mandatul de a guverna o Românie în stare de avarie și nicidecum o Românie prinsă la sădit de castraveți și pătlăgele. Este ca și cum am obliga pompierul (căci tot vorbea de un incendiu) de a construi ceea ce focul a mistuit!

ADI CRISTI