Breaking News

MApN: Cei doi militari morți în Afganistan vor fi avansați post-mortem la gradul de sublocotenent

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, îi va avansa la gradul de sublocotenent post-mortem pe plutonierul Iulian Dumitrescu și pe sergentul Adrian Vizireanu, care și-au pierdut viața în timpul executării unei misiuni în teatrul de operații din Afganistan, informează MApN într-un comunicat transmis AGERPRES.

Luni, la ora 8,00, în toate unitățile militare din țară și în cele dislocate în afara teritoriului național vor fi organizate ceremonii militare și religioase de comemorare pentru cei doi militari, precizează sursa citată.

„Conducerea ministerului își exprimă profundul regret pentru pierderea celor doi militari, este alături de familiile greu încercate și se informează în permanență despre evoluția stării de sănătate a militarului rănit”, se mai arată în comunicatul MApN.