Turneul IndependNet la Bucuresti 21 si 22 mai

În luna mai, Centrul de Teatru Educațional Replika din București primește invitați din Cluj-Napoca în cadrul unui proiect organizat de Rețeaua Teatrelor Independente. În 21 și 22 mai la Replika vor ajunge două spectacole incluse în a doua ediție a Turneului IndependNet: Ea e băiat bun – o coproducție Compagnie 28 și ColectivA  și Occupy yoursef – o producție Váróterem Projekt, Cluj-Napoca.

Acestea sunt numai două dintre cele 10 spectacole independente din turneul care se află deja la jumătate: după Cluj, Iași și acum București, independenții vor mai merge și la Timișoara, la finalul lui mai, și la Târgu Mureș, în iunie. Gazda bucureșteană de acum se transformă, la rândul ei, în vizitator în luna iunie, când spectacolul Amintiri din epoca de școală va fi prezentat la Teatru 74 din Târgu Mureș.

Turneul IndependNet urmărește creșterea vizibilității teatrului independent în România, familiarizarea publicului cu companii de teatru din afara orașelor proprii și colaborarea între operatorii culturali independenți din țară. Spectacolele prezentate, diferite ca teme și stilistică, au în comun faptul că au fost realizate în mod profesionist în regim independent, că au avut premiera de curând și sunt reprezentative pentru companiile care le-au produs. Turneul încearcă astfel să reprezinte varietatea și interesele comune ale unei noi generații de artiști care, încet-încet, își revendică un loc propriu în teatrul din România.

Rețeaua Teatrelor Independente are ca scop asigurarea unei mai mari vizibilități a spațiilor și companiilor de teatru independente din România prin colaborarea dintre acei operatori culturali care nu sunt finanțați de la bugetul de stat. Inițiată în 2015 cu un număr de șase membri, rețeaua numără acum 15 membri, iar numărul lor este în continuă creștere. Prin facilitarea unor interacțiuni și a unor schimburi de idei, urmărim creșterea nivelului artistic al spectacolelor independente, precum și creșterea vizibilității acestora.

Turneul IndependNet 2016 este un proiect cultural co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.
21 mai
Centrul de Teatru Educațional Replika, ora 19:00
EA E BĂIAT BUN
de Eugen Jebeleanu (adaptare după filmul „Rodica e băiat bun” de Marian Ilea și Gheorghe Dinu)
O coproducție Compagnie 28 și ColectivA (Franța/București/Cluj)

Cu: Florin Caracala
Muzică: Alex Halka
Scenografie: Velica Panduru
Concept și regie: Eugen Jebeleanu
Spectacol recomandat 16+

Din copilărie, EL se consideră mai mult fată decât băiat. Îşi spunea EA şi purta rochii. EA a crescut cu această dilemă. La 30 de ani, confuzia persistă. Trăieşte într-un sat din Maramureş, cântă muzică populară la nunţi si pe la baruri. Nimic neobişnuit, în afară de faptul că pe buletinul său stă scris un nume de bărbat. EA pare să fie pe deplin acceptată de comunitate. Mai mult, sătenii sunt bucuroşi că România a intrat în Europa, în felul ăsta s-ar putea, poate, căsători şi EA.

22 mai
Centrul de Teatru Educațional Replika, ora 19:00
OCCUPY YOURSELF
O producție Váróterem Projekt (Cluj-Napoca)

Cu: Csepei Zsolt, Imecs-Magdó Levente, Rácz Endre, Sebők Maya, Udvari Tímea, Hatházi András
Dramaturgi: Lovassy Cseh Tamás, Raluca Sas-Marinescu
Mișcare scenică: Györgyjakab Enikő
Decor și costume: Kupás Anna
Asistent de regie: Sipos Júlia
Sunet, lumini: Halmen József
Fotografie: Robert Puțeanu
Texte: Máté Gábor, Sebők Maya, Udvari Tímea, Raluca Sas-Marinescu, Rácz Endre, Csepei Zsolt, Imecs-Magdó Levente, Lovassy Cseh Tamás, Cosmin Matei, precum și fragmente din poeziile lui Portia Nelson și din cartea The Tibetan Book of Living and Dying de Sogyal Rinpoche.
Regizor: Cosmin Matei

Spectacolul este interzis sub 16 ani.
Spectacol supratitrat în limba română.

Dependența este un răspuns de adaptare la dislocări sociale repetate. Majoritatea oamenilor trăiesc pe linia de demarcație dintre sclavia dată de comportamentele distructive pe de-o parte și conștiința totală și lipsa de atașament pe de altă parte. Plecând de la cartea lui Dr. Máté Gábor, „In the Realm of Hungry Ghosts”, bazându-se pe documentare directă în teren, coroborând experiența mai multor specialiști, spectacolul Occupy Yourself încearcă să răspundă la întrebarea: ce este dependența și ce facem odată ce am indentificat-o. Apelând la forme teatrale diferite și complexe, proiectul Váróterem vă oferă o privire interioară individuală, care s-ar putea să vă schimbe perspectiva asupra propriilor dependențe.

Acest proiect este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.