DACĂ IUBESC, ÎNTR-ADEVĂR, IAȘUL

Puțoisme din categoria celor pe care deputatul Viorel Blăjuț le aruncă în mijlocul campaniei electorale, precum că ”știe el cine, peste șase luni, va fi chemat la DNA să dea cu subsemnatul”, încearcă doar să coloreze și să miște din amorțeală atmosfera glaciară a luptei specifice alegerilor locale. Acest tip de alegeri vrea să fie pe înțelesul tuturor sau, mai exact, pe înțelesul celor mai mulți alegători, atâta timp cât, în alegerile locale, este vorba, cu subiect și predicat, despre problemele de viață și de moarte ale cetățenilor, despre nevoile și greutățile pe care comunitatea trebuie să le depășească.

Din aceste confruntări de idei este așteptată să iasă la suprafață  soluția miraculoasă, șansa de a avea siguranța acelui pas înainte, care ne pune în valoare calea cea dreaptă, astfel încât, la capătul acesteia, să ne întâlnim aspirațiile, dezideratele și așteptările ce pot fi în astfel de condiții fundamentul care ne susține viitorul.

Alegerile locale sunt alegerile în care încercăm să promovăm valoarea de lângă noi, astfel încât nouă să ne fie bine, fără ca acest bine să mai fie așteptat ”să ne vină de la capitală”. El există în competența celor care ne ies în cale, care ne cer voturile, care ne promit că va fi și la noi Paradisul, cu tot cu ”laptele și cu mierea” din oferta turistică, cel puțin.

Nimic de pe scena politică românească nu este cunoscut mai bine decât spațiul administrației locale, cu tot cu personajele principale ale acestora, primarul, consilierii locali, președintele de consiliu județean, respectiv consilierii județeni, oameni care au fost aleși în cunoștință de cauză. De această dată, votul politic este îmblânzit de abstract, fiind colorat în obrăjori, de personificările directe ale problemelor cu care se confruntă cetățeanul în traversările pe care este supus să le facă, de către viața de zi cu zi, de dimineața și până seara.

Într-o astfel de ecuație simplă, mai sare un Viorele Blăjuț sau un Andrei Postolache, din grupul eterogen al ”celor zece pentru Iași”,  cu atacuri lamentabile din categoria schelăiturilor jalnice ale celor care nu pot să latre, dar nici nu vor să renunțe. Stai și îi privești acum, după 26 de ani de bălăcăreală, și constați că acest sfert de secol nu i-a atins nici măcar cu o floare. A trecut pe lângă ei fără ca să lase o urmă, de parcă frunzele care au căzut din copac în 1989 nu au atins încă pământul.

Candidații care se luptă tăcând, în general, sau intrând în cartierele orașului, în cea mai mare clandestinitate, când nimeni nu îi observă mergând din ușă în ușă, să se întâlnească cu electoratul, simt nevoia unei dezmorțiri neuronale, unor țipete fără mesaj, doar pentru a scutura aerul de nemișcarea în care au zăcut ”cei zece pentru Iași” în această primă treime de campanie electorală.

Un pretins subiect de interes public ar fi atacul dus împotriva primarului interimar Mihai Chirica. Cu cât acesta este scos la tablă și pus să facă față tuturor aberațiilor, cu atât cred neinspirații că le va crește valoarea la cote amețitoare. Bietele victime ale prostiei nu au capacitatea de a recunoaște că șansele lor sunt atât de ridicole, că pot fi foarte bine trecute cu vederea, conturând o realitate a desenului animat și a caricaturii, ale căror roluri sunt involuntarele crize de râs.

Nu putem să nu ne detașăm de această atitudine gregară, fără însă a sesiza că în campania electorală din teren, atât cât a fost ea consumată până azi, un rol important îl are o anume parte a presei, de fapt a acelor instituții de presă care mimează profesionalismul unor pretinși jurnaliști, cărora trebuie să le-o spunem în față, nu au absolut nimic cu această dură meserie.

Un pretins realizator de emisiune telemizată, care nu face altceva, de câțiva ani buni, decât să scuipe  de dimineață și până seara (și nevastă-sa ne spune că și în somn continuă să scuipe pe același personaj politic), nu poate fi considerat sub nici un fel ”câinele de pază al societății”. Astfel de paranormali, nu numai că nu au credibilitate, dar transformă postul de televiziune (pe care-l servesc cu vârf și îndesat), într-o cocină ce nu mai poate servi actul de a informa nepărtinitor, respectând, în primul rând, consumatorul de presă. Totul, în optica unor astfel de mercenari de presă, se rezumă la rolul pe care ei îl joacă în a defăima, în a spurca, în a minții, în a ataca mișelește, de regulă pe la spate, după unii comentatori ai acestora, trădându-și bolnavele deviații sexuale, de altfel, onorabile și apărate de lege.

Totul poate să încapă în eroul din titlul, care se termină cu… file de poveste. Să ne pregătim să scoatem mizeria la suprafață. Poate naivii Viorele Blăjuț și Andrei Postolache o vor duce cu mânuțele lor la tomberon, dacă iubesc într-adevăr Iașul! Iașul curat!

ADI CRISTI