Breaking News

Elevii ieşeni participă la etapa judeţeană a concursului ”Cu Viaţa Mea, Apăr Viaţa”

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al județului Iași, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, organizează vineri, 20 mai, concursul ”Cu Viaţa Mea, Apăr Viaţa”, dedicat copiilor care vor să-și dezvolte aptitudinile referitoare la reacția în situații de urgenţă. Competiția se va desfășura începând cu orele 10.00, pe stadionul Tineretului din municipiul Iași. ”Prin intermediul probelor teoretice şi practice ale concursului, elevii de nivel gimnazial şi liceal vor arăta că ştiu să lucreze în echipă, cunosc măsurile de protecție individuală dar şi cum să acorde primul ajutor semenilor în cazul unor situații extreme”, se precizează într-un comunicat al Compartimentului Informare și Relații Publice din cadrul ISUJ Iași.  Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru înscrierea şi participarea la această competiţie sunt precizate în Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, postat pe site-ul ISUJ Iaşi, www.isujis.ro, secțiunea <Prevenire – Informare Preventivă – Concursuri pompieri>. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului Iaşi doresc mult succes echipajelor participante. Totodată, ne exprimăm speranţa ca aceşti elevi să se implice în continuare în domeniul situaţiilor de urgenţă, devenind voluntari în comunităţile în care locuiesc. (E.M.)