Casa Româno – Chineză are, începând de astăzi, filială şi la Iaşi

La sediul Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) din Copou a avut loc miercuri, 10 iulie, inaugurarea filialei ieşene a Casei Româno-Chineze, asociaţie privată, non-guvernamentală şi non-profit, care are ca scop promovarea cooperării în diferite domenii între cele două ţări la nivelul societăţii civile. Filiala din Iaşi a Casei Româno – Chineze este cea de-a 12-a inaugurată la nivelul ţării, deschiderea unei astfel de organizaţii fiind dorită de mai mult timp atât de către oamenii de afaceri locali cât şi de reprezentanţii mediului academic şi cultural. „Există firme în Iaşi care derulează deja afaceri cu China şi care îşi doresc o dezvoltare a acestora, dar există totodată şi antreprenori care prospectează, tatonează, posiblitatea derulării unor afaceri bileterale, aceasta fiind, de altfel, una din nevoile pe care le-am identificat şi pe care dorim să le sprijinin odată cu înfiinţarea acestei asociaţii”, a declarat Romică Ichim, preşedintele executiv al Casei Româno – Chineze filiala Iaşi, care a adăugat că în rândurile oamenilor de afaceri ieşeni s-a simţit de mai mult timp nevoia înfiinţării unei „pârghii” care să intermedieze cooperarea economică dintre cele două părţi. Având în vedere că unul din domeniile majore pe care se va axa activitatea Casei Româno – Chineze este cel economic, anunţul privind inaugurarea filialei ieşene a asociaţiei a fost făcut la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie, ocazie cu care a fost parafat şi un protocol de colaborare între cele două organizaţii, documentul fiind semnat de Romică Ichim, din partea Casei Româno – Chineze, şi respectiv de Paul Butnariu, preşedintele CCI Iaşi. Referindu-se la înfiinţarea Casei Româno – Chineze, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi şi-a exprimat disponibilitatea instituţiei pe care o conduce de a sprijini activitatea noii asociaţii. „Din multe puncte de vedere ar fi de dorit ca firmele noastre să-şi găsească fie piaţă de desfacere, fie furnizori şi în afara Uniunii Europene, nu doar în interiorul acesteia. E drept, la prima vedere nu este atât de la îndemână să închei o afacere cu un partener chinez precum cu un partener european, dar această reticienţă trebuie învinsă. De asemenea, putem discuta şi de investiţii provenind din China, inclusiv în proiecte edilitare şi de infrastructură, la nivel local sau regional, nu neapărat macro, de anvergură naţională. Desigur, în condiţii reciproc avantajoase, care să echilibreze cumva balanţa comercială cu China”, a afirmat Paul Butnariu. Potrivit datelor CCI, în judeţul Iaşi erau înregistrate oficial, anul trecut, doar cinci firme active cu acţionari chinezi, dintre care una în domeniul alimentaţiei publice, iar celelalte patru în domeniul comerţului. Tot potrivit datelor statistice, în anul 2018, un procent de 3% din exporturile judeţului Iaşi au avut ca ţară de destinaţie China, respectiv o valoare de şase milioane de euro, în timp de importurile din China au reprezentat, anul trecut, un procent dublu, de 6,4% din importuri, în valoare totală de circa 13 milioane de euro. În ceea ce priveşte proiectele pe termen scurt, avute în vedere de filiala ieşeană a Casei Româno – Chineze, Romică Ichim a anunţat că se doreşte amenajarea unui complex comercial de mari dimensiuni (de tipul „Dragonul Roşu”  din Capitală – n.r.) undeva la marginea oraşului, de unde populaţia să se poată aproviziona cu mărfuri dintre cele mai variate şi de bună calitate. Preşedintele executiv al Casei Româno – Chineze filiala Iaşi a mai anunţat că în periaoda 23 iulie – 2 august a.c., o delegaţie a unei importante firme chinezeşti va fi oaspetele  capitalei Moldovei, ocazie cu care, se speră, vor fi încheiate mai multe prococoale de colaborare cu firmele locale. Nu în ultimul rând, a mai precizat Romică Ichim, în luna noiembrie  a acestui an este aşteptată la Iaşi, în cadrul unei vizite oficiale, Excelenţa Sa doamna Jian Yu, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, prilej de întărire şi extindere a relaţiilor bilaterale dintre cele două părţi. (Edmond Macri)    

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.