24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
E vinerea postului necesar meditației, desprinderii de forfota diurnă în care viața ne aruncă cu sau fără voia noastră. Avem nevoie de acest supliciu pentru a ne da seama cine suntem. Pe acest fond ne trezim în plină campanie electorală buimaci și neîncrezători că despre noi este vorba în propoziție.
Fără nici o rezervă, fără nici un compromis, încercăm să ne dăm seama că nu suntem străini lumii în care trăim, că tot ceea ce se întâmplă ne conține sub această pojghiță ce ne cuprinde împreună cu miezul timpului în care trăim. Nu suntem nici străini, nu suntem nici necunoscători, nu suntem nici cuminți sau nevinovați. Suntem ceea ce suntem, cu bunele și relele noastre, cu bunele și relele celor cu care ne întovărășim. Avem în noi sau cu noi acea spaimă care ne paralizează sau care ne dă un șut în fund, făcându-ne rost de pasul înainte, responsabil de ceea ce putem fi, de ceea ce vom fi, de ceea ce nu am sperat niciodată că vom ajunge să fim.
Într-o zi de vineri avem șansa de a ne întâlni cu noi înșine, într-o privațiune asumată deliberat. Nimeni nu ne-a pus cătușele postului negru, a refuzului de a mânca sau de a face ceea ce de regulă mâncăm sau facem. Într-o astfel de stare reușim să ne cunoaștem mai bine, reușim să vorbim cu noi mai mult decât o facem de obicei, când, de fapt, nu mai putem să ne întâlnim față în față cu sinele nostru.
Avem nevoie, din când în când, de o astfel de vineri, mai ales dacă aceasta nimerește în curgerea timpului în plin spectacol electoral, în care, scenaristul a ținut să se folosească de un profesionist în rolul biatului sau fetei care traversează scena cu tava pe care se află un pahar cu apă.
De această dată alegătorul privește la candidatul care joacă rolul purtătorului de tavă, cu multă dexteritate, cu fel de fel de figuri periculoase pentru apa forțată de reușită să rămână în pahar, așa cum și candidatul speră să rămână în cărțile puterii.
În fața electoratului candidatul joacă rolul umilului. Rolul celui care este atent la tot ce mișcă-n jurul său. Este săritor și dornic să ajute, să se implice, vrea să fie de folos, să nu piardă nici un prilej în care să nu-și arate durerea și solidaritatea față de cel aflat în nevoi, dacă nu cumva chiar îl și poate ajuta, evident dintr-o fericită întâmplare. Atunci când se vorbește despre așa ceva, când se împiedică de ceva și dă peste el salvându-l din necazul, nu ezită să se comporte ca eroul națiunii sau al cătunului, în care s-a întâmplat fericita minune: ”Auzi, dom’le, primarele ( pe când se afla în exercițiul foncțiunii de campanie electorală) i-a dat un șut în cur lui nea Costică, de l-a dat de-a berbeleacul, tocmai când trenul a reușit să treacă printre ei. Dacă nu-l lovea aveam și noi, restul, o masă de pomenire gratis. Așa, să-i mulțumim lui Dumnezeu că nu s-a diminuat masa de contribuabili la bugetul local, având speranța că vom mai primi ajutorul social, de unde și expresia: tot răul e spre binele nostru, al celor mulți!”
Campania electorală și-a intrat în ritmul normal. Acolo unde e, e! Acolo unde nu e, nu mai e! Unii vor să spună câte ceva, alții vor să asculte altceva. Unii nu mai spun nimic, alții spun vrute și nevrute, fără ca să țină minte ceea ce au spus. Când cineva din cartier întreabă: ”Dar pe tine cum te cheamă, duduie Anca Preda”? ”Pe mine nu mă cheamă nimeni! Eu am venit de capul meu. Eu vreau să vă reprezint, căci sunt bună rău de tot!” Și hâtrul nu scapă continuarea: ”La ce ești bună rău de tot, duduie?” La o astfel de provocare, sub forma mingii ridicată la fileu, Anca Preda, acest personaj, din ce în ce mai mitologic, se ridică, se ridică, se ridică… până când este doborâtă de scutul de la Deveselu, înregistrându-se, astfel, prima eroare umană a parteneriatului româno-american.
Dincolo de acest fragment de proză actuală există în fizic, dar și în metafizic, campania electorală, despre care toți am auzit, dar nimeni nu este în stare să o povestească. Ea acționează, se pare, ca un fel de ștergător de memorie, rezistând uneori mai puțin decât rezistă afișele electorale.
ADI CRISTI
