Un nou studiu publicat în revista JAMA Oncology estimează că, prin aplicarea sfaturilor ştiute de ani de zile, precum renunţarea la fumat, consumul moderat de alcool şi menţinerea unei greutăţi corporale normală, mai mult de jumătate din decesele cauzate de cancer ar putea fi prevenite.
Deşi multiplele cerecetări care vizează cancerul au rezultate promiţătoare, mai există încă multe lucruri pe care oamenii de ştiinţă nu le înţeleg pe deplin despre biologia umană.
„Unele dintre declinuri, în rata de mortalitate provocată de cancer, le-am văzut deja. Rata scăzută a cancerului pulmonar a fost înregistrată din cauza eforturilor de a opri oamenii din fumat. Chiar şi în timp ce facem noi descoperiri, oamenii nu ar trebui să se oprească să acţioneze conform cunoştinţelor pe care le avem deja”, a declarat Siobhan Sutcliffe, profesor în cadrul Departamentului de Ştiinţe al sănătăţii publice de la Universitatea Washington din St. Louis.
Ei au împărţit oamenii în două grupuri. Un grup cu risc scăzut unde indivizii nu fumau, nu consumau mai mult de un pahar de băuturi alcoolice pe zi pentru femei sau două pahare pentru bărbaţi. Oamenii din acest grup îşi menţineau un anumit indice de masă corporală şi timp de aproximativ două ore şi jumătate pe săptămână făceau exerciţii aerobice moderate sau timp de jumătate de oră făceau exerciţii cu un înalt grad de complexitate.
Echipa a comparat cazurile de cancer şi numărul de decese cauzate de cancer între grupurile cu risc scăzut şi cu risc ridicat şi au constatat că comportamentele sănătoase ar putea avea un efect mai mare asupra unor tipuri de cancer. Majoritatea cazurilor de cancer pulmonar au fost atribuite stilului de viaţă, la fel pentru o cincime din cazurile de cancer de colon, cancerul de pancreas şi cancerul renal.
Apoi, au fost extrapolate aceste diferenţe faţă de populaţia din SUA şi s-a constatat că o proporţie mai mare de cazuri de cancer şi de decese cauzate de cancer ar putea fi prevenite. În ce priveşte femeile, cercetătorii au estimat că au fost prevenite 41 % din cazurile de cancer şi au fost prevenite 59 % din decesele provocate de cancer. La bărbaţi, au fost prevenite 63 % din cazurile de cancer şi 67 % din decese.
Dar, Mingyang Song, cercetătorul care a condus lucrarea, argumentează că cifrele sunt o bună aproximare, deoarece deseori se subestimează efectele stilului sănătos de viaţă.
„Noi nu trebuie să ignorăm cunoştinţele pe care deja le avem, chiar dacă acestea au fost adunate în ultimii zece ani, sau în ultimii 100 de ani. Ar trebui să folosim aceste cunoştinţe pentru a ne mişca înainte, dar şi pentru a face publicul conştient că poate utiliza cunoştinţele existente pentru a îmbunătăţi efortul actual de prevenire a cancerului”, a declarat Song.
Potrivit lui Tyler Jacks, care e director la Institutul Koch pentru Cercetarea Integrativă a Cancerului de la Massachusetts Institute of Technology, există două lumi: una dintre ele e axată pe terapie, în timp ce alta e axată pe prevenire.
”Eu cred că aceste două lumi se împreunează acum”, a declarat Tyler Jacks.