POEZIA LA IAȘI (III)

 

UN RĂSĂRIT CU PULPELE FIERBINŢI

 

 

Mă apropii atât de mult de mine

că muntele din spate

îmi acoperă ochiul

ca un pisc lăsat pradă vulturilor.

 

Deveneam

din ce în ce mai nesemnificativ

în fața umbrei prelungite

la picioarele tale

ca un fluviu

sau șpur și simplu ca o întâmplare

rămasă neîntâmplată

 

sunt vocea despărțită de sunet

sau cuvântul despărțit

în tot atâtea silabe

să nu mai fie împrejurimi de tăcere

să fie totul un strigăt

 

mă paște clipa…

o turmă de oi smulge firul de iarbă

prelungind sufletul deșertului

cum doar mâna îmi sugrumată noaptea

dezmăţă și vie

când dintre pulpele ei fierbinți

răsare dimineața

 

UMBRA SĂ ÎMI CIUGULEȘTI

 

vorbesc despre tine

cu vorbele tale

 

exist între ele

sămânța

fructului interzis

și tot ce rodesc

mi se adâncește în palme

ca și cum ție

nu ți-ar mai rămâne

decât

umbra să îmi ciugulești

speranța și nebunia de a crede

că sunt atât

cât mă poți pierde!

 

 

AMINTIRI DIN COPILĂRIE

 

Culegătorii

îmi umblă prin sânge

adunându-mă

celulă cu celulă

recuperându-mă

de la locul impactului

 

înainte era un glob pământesc

acum sunt amintirile lui

din copilărie.

 

FEREASTRĂ DESCHISĂ ÎN ZID

 

Deschid această discuție

despre Dumnezeu

cum aș deschide o fereastră în zid

istovitor de necuprins

 

Cred că doar așa

l-am putea înțelege

înțelegându-ne menirea

de a știi că nu știm nimic

fără ca această penitență

să scoată necredincioșii din noi.

 

ADI CRISTI