Diagnosticul de sindrom hemolitic-uremic pus în cazul copiilor transferați cu afecțiuni grave de la Spitalul de Pediatrie din Pitești la Spitalul „Marie Curie” nu are nicio legătură medicală cu vaccinarea, precizează Ministerul Sănătății.
„În literatura medicală de specialitate, cazurile de sindrom hemolitic-uremic presupuse a fi corelate cu o vaccinare sunt extrem de rare. În ultimii 15 ani, numărul acestora nu depășește 10 la nivel mondial. Chiar și în aceste cazuri presupuse, manifestările au apărut într-un termen maxim de 14 zile de la vaccinare, nicidecum în termene de mai multe luni de la ultima vaccinare, cum este cazul copiilor din Argeș. În plus, prezența bacteriei E-coli enterohemoragice dovedită la copiii din Argeș presupune ingerarea de produse neconforme și prezența în tubul digestiv. În concluzie, Ministerul Sănătății afirmă că nu poate fi făcută o legătură între îmbolnăvirea copiilor din Argeș cu E-coli enterohemoragic și vaccinări”, arată MS într-un comunicat.
Reprezentanții MS consideră că asocierea în spațiul public a unor teme independente dintr-un raport de control riscă să pună în pericol campanii de vaccinare necesare pentru evitarea reapariției unor fenomene epidemice în România.
Corpul de control al premierului a constatat, în urma verificărilor efectuate în legătură cu situația copiilor transferați cu afecțiuni grave la Spitalul ”Marie Curie”, că, în perioada 17 octombrie 2013 — 3 februarie 2016, în baza contractelor încheiate cu Ministerul Sănătății, societatea Polisano SRL a livrat către direcțiile de sănătate publică din țară 940.995 doze de vaccin hexavalent, din care 11.800 doze vaccin HEXACIMA în ambalaj slovac, 20.042 doze vaccin HEXACIMA în ambalaj bulgăresc și 107.300 doze vaccin HEXAXIM, destinat pieței din Kazahstan.
Corpul de control remarcă faptul că, deși Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a comunicat Ministerului Sănătății faptul că vaccinul HEXAXIM, destinat pieței din Kazahstan, este un „medicament neautorizat de punere pe piață”, care deține numai o opinie științifică pozitivă din partea Agenției Europene pentru Medicamente, firma Polisano SRL a fost autorizată să distribuie 107.300 doze x 0,5 ml din vaccinul HEXAXIM, cu mai multe obligații.
La începutul acestui an, au fost înregistrate în România, cu precădere în județul Argeș, 24 de cazuri de afecțiuni digestive grave la copii. Dintre aceștia, 19 copii au dezvoltat sindrom hemolitic-uremic.
La 11 cazuri a fost confirmată prezența aceleiași tulpini de bacterie E-coli enterohemoragică de tip O26. Bacteria E-coli enterohemoragică este, din punct de vedere statistic, cea mai frecventă cauză a SHU.