POEZIA LA IAȘI (IV)

ÎNTOARCEREA ACASĂ (II)

 

 

Doamne,

ridică-mă și aruncă-mă

la pământ

să iasă moartea din mine

cum  mai ies furnicile

din haina scuturată

 

Ridică-mă

și izbește-mă de pământ

să iasă din mine

viața rămasă

să știu dacă mai am timp

să încep să te iubesc

și să mă întorc acasă.

 

 

 

AM VĂZUT ÎNGERUL

 

am văzut Îngerul

pogorându-se din cer

sau să fi fost chiar cerul

adus la pământ de mâna Îngerului

așa cum o cămilă se lasă

atât de jos

cât să poată fi încălecată…

 

Am încălecat cerul

adus la pământ

de mâna Îngerului

și fără să zbor am zburat

în Înaltul cerului

de parcă aș fi alergat pe câmpiile

cu multă verdeață și loc liniștit

 

Și fără zbor

m-am întâlnit cu Îngerul

și Îngerul mi-a strigat:

– Lasă mâinile să-ți crească în aripi

și mai sus de mine

te  vei înălța

 

Dar nu am vrut

să-mi las mâinile

să crească în aripi

nu am vrut

să-mi pierd degetele

și cuvintele

cu ele scriindu-mi

trecerea și petrecerea

între viață și moarte

cu ele desenând semnul crucii

iertarea și nemărginirea.

 

CA UN SIMPLU DUMNEZEU

 

 

Lasă-mă pradă cuvântului

lasă-mă pradă cântecului

lasă-mă pradă dansului

și așa vei scoate din mine

partea mea de bucurie

și de mulțumire

partea mea de închinare

și de laudă

și de înălțare

 

încearcă să ieși din Slava Ta

și să privești

ca un simplu Dumnezeu

înspre mine.

 

ADI CRISTI