Autobuz cuprins de flăcări în Copou. În urma incidentului, Primăria a sesizat Parchetul

În urma incidentului în care a fost implicat, vineri seara, un autobuz RATP în zona stadionului ”Emil Alexandrescu” din Copou, unde avea loc concertul organizat cu ocazia Marșului Absolvenților,  conducerea Primăriei Municipiului Iași a luat de urgență o serie de măsuri. ”Incidentul a fost gestionat de către autoritățile responsabile, fără a exista persoane afectate. După stingerea imediată a incendiului, circulația auto a fost reluată. Autobuzul implicat în incident a fost transportat la depoul RATP și închis într-o hală sigilată, supravegheată video, pentru a fi analizat și expertizat”, s eprecizează într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei. Potrivit documentului, primarul interimar Mihai Chirica a dispus demararea unei anchete urgente în cadrul RATP, pentru a elucida cauzele acestui incident. În paralel, au fost dispuse verificări la toate mijloacele de transport în comun. Totodată, primarul interimar Mihai Chirica a sesizat Parchetul și alte instituții abilitate pentru a investiga toate cauzele posibile ale producerii acestui incident. ”Tratăm cu maximă responsabilitate situația și am cerut ajutorul instituțiilor statului pentru a descoperi cât mai repede care sunt adevăratele cauze ale producerii acesteia. Există semne de întrebare în legătură cu câteva coincidențe: faptul că în douăsăptămâni, într-o perioadă tensionată, au fost două incidente asemănătoare, în aceeași zonă. Nu cred în conspirații, tot ceea ce ne dorim este ca adevărul să iasă la iveală cât mai repede și mai ales ca astfel de incidente să nu se mai întâmple. Rezultatul anchetei va fi făcut public imediat după aflarea primelor concluzii”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. Reamintim că vinery seară, un autobuz de pe traseul nr. 36 Dacia – Copou, a fost cuprins de flăcări în zona Liceului cu Program Sportiv, din Copou, în urma unui incendiu produs la motor. În urma incidentului, niciun călător nu a avut de suferit, după ce, imediat după producerea incendiului, șoferul a deschis ușile, iar cei prezenți în autobuz au putut ieși afară. Șoferul a încercat să stingă incendiul cu ajutorul unui stingător, însă nu a reușit decât parțial să facă acest lucru, La fața locului a intervenit imediat un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), care în final a reușit să stingă flăcările. Este pentru a doua oară în mai puțin de o lună când un autobuz al RATP ia foc în timpul mersului, un incident similar petrecându-se la începutuil lunii mai în carierul Nicolina. (E.M.)