Ședința Biroului permanent al Senatului, convocată pentru joi, nu s-a putut desfășura din lipsă de cvorum, în sală nefiind prezent niciun senator, cu excepția președintelui forului, Călin Popescu-Tăriceanu.
„Nu s-a ținut ședința, nu a fost cvorum. (…) De unde să știu eu de ce nu au venit colegii”, a spus președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
El a precizat că nu a discutat cu niciunul dintre membrii Biroului permanent. „Nu vorbesc cu ei, convocarea nu o fac eu. Nu confundați lucrurile”, a spus Tăriceanu.
Întrebat dacă Birourile permanente reunite ale celor două Camere se vor întruni joi, el a răspuns: „Eu am avut Biroul permanent al Senatului”.
În mapa ședinței Biroului permanent al Senatului se aflau mai multe ințiative legislative depuse, o informare din partea președintelui Comisiei de apărare, Marius Lucian Obreja, în care anunța că membrii comisiei au decis să amâne dezbaterea unui proiect de modificare a legii SIE, precum și un raport de audit extern al Consiliului Național de Integritate.
Potrivit unor surse parlamentare, în Birourile permanente ale celor două Camere s-ar fi putut discuta revocarea președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.