Premierul Dacian Cioloș a reiterat joi intenția României de a deveni membru al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Șeful Executivului a avut o întrevedere cu secretarul general OCDE, Angel Gurria, și a susținut o intervenție în cadrul Consiliului organizației, care s-a desfășurat la Paris.
„Am profitat de această întâlnire (cu secretarul general al OCDE — n.r.) pentru a reitera și a formula foarte clar dorința României de a deveni membru al OCDE alături de alte state din Europa și din lume, care, după ce au cunoscut o evoluție în dezvoltarea economică, în dezvoltarea socială, au solicitat integrarea în această structură pentru a contribui cu experiența lor și a putea în continuare să-și dezvolte expertiza pe aceste domenii. Am trecut în revistă totodată participarea activă a României (…) la câteva zeci de grupuri de lucru și de comitete care vizează atât partea economică, dar și partea socială și lupta împotriva corupției, unde România în ultima perioadă este un participant foarte activ și am discutat și despre perspective pe termen scurt și mediu (…) de implicare a României și în alte programe de analiză și de studiu și de a folosi în cadrul OCDE experiența și expertiza acumulată și pentru domenii precum ar fi educația, de exemplu, sau sănătatea”, a afirmat Cioloș într-o declarație de presă comună cu Angel Gurria.
Premierul român a subliniat că OCDE este un centru de excelență în dezvoltarea socio-economică „unde se concentrează și se adună expertiza statelor cele mai puternice din punct de vedere economic din lume”.
„Am avut totodată oportunitatea să mă adresez ambasadorilor statelor membre ale OCDE, unde am vorbit despre stadiul de dezvoltare economică, despre stadiul de dezvoltare socială a României, despre situația politică din România, axându-mă în primul rând pe bunele rezultate în evoluția dezvoltării economice a României și a creșterii economice, dar și pe activitatea României de până acum în cadrul OCDE. Am subliniat și în fața Consiliului dorința României de a-și pregăti și a-și depune candidatura pentru a deveni membru OCDE. (…) Din discuțiile cu domnul secretar general am concluzionat că vom avea tot sprijinul pentru a pregăti în mod activ această candidatură”, a spus Cioloș, care a precizat că l-a invitat în România pe secretarul general al OCDE, acesta acceptând invitația lansată.
La rândul său, Angel Gurria l-a felicitat pe premierul român pentru transformările de succes din societatea românească și a precizat că solicitarea țării noastre va fi luată în considerare.
„România participă la mai mult de 40 de grupuri de lucru, comitete, sub-comitete și alte instrumente de lucru ale OCDE și și-a exprimat interesul de a continua să participe și în continuare. (…) Domnul prim-ministru a exprimat foarte clar intenția României de a solicita statutul de membru al OCDE și acest lucru va fi luat în considerare”, a spus Angel Gurria.
Potrivit MAE, OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării și evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creșterii economice sustenabile și stabilității sociale. Din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică fac parte 35 de state, majoritatea state europene dezvoltate, care dețin peste 70% din producția și comerțul globale și 90% din nivelul mondial al investițiilor străine directe.