Breaking News

Cristiano Ronaldo, cel mai bine plătit sportiv din lume în sezonul 2015/2016

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo (Real Madrid) a fost cel mai bine plătit sportiv din lume, salarii plus venituri din sponsorizări, în perioada 1 iunie 2015 – 1 iunie 2016, conform revistei financiare Forbes, care a publicat lista cu cei mai bogați sportivi ai planetei. În ultimii zece ani, jucătorul de golf Tiger Woods (6 clasări pe locul I) și boxerul Floyd Mayweather (3) au dominat acest clasament al celor mai bine plătiți sportivi din lume, dar primul nu a mai jucat din cauza unei accidentări, iar al doilea s-a retras din ring. Ronaldo, 31 ani, devine al doilea reprezentant al sporturilor de echipă care domină acest clasament al Forbes, după baschetbalistul Michael Jordan în anii ’90. Portughezul a încasat în ultimele 12 luni un salariu și bonusuri de 50 milioane dolari, la care se adaugă venituri de peste 30 milioane dolari de la sponsori. Cei mai bine plătiți 100 de sportivi din lume au încasat în ultimele 12 luni suma de 3,15 miliarde dolari. Sportiva cu cele mai mari venituri este nr.1 liderul mondial feminin al tenisului, Serena Williams, locul 40 în clasamentul Forbes, cu 28,9 milioane dolari. În Top 100 mai figurează o singură sportivă, rusoaica Maria Șarapova, cu 21,9 milioane euro, care a fost însă suspendată 2 ani pentru un test pozitiv la Meldonium.