Rușii resping planul de pace propus de Italia. Medvedev: „Un pretext pentru declanșarea unui război cu drepturi depline”

Dmitri Medvedev, un aliat al președintelui rus Vladimir Putin și vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, și-a expirmat dezacordul în legătură cu încercările de a media pacea între Rusia și Ucraina. Recent, Italia a propus un plan pentru a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Într-un mesaj scris pe Telegram, Medvedev spune că planurile de pace propuse de puterile europene ar fi „bune dacă ar fi vorba de pregătirea unor opțiuni care să țină seama cumva de realități”.

Acesta critică eforturile recente ale Italiei spunând că sunt „pregătite nu de diplomați, ci de politologi locali care au citit o mulțime de ziare occidentale și operează doar cu falsuri ucrainene”.

Medvedev respinge posibilitatea ca Ucraina să devină vreodată membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. „Ei știu că aceasta este o minciună” pentru că ar fi „prea costisitor și periculos” pentru Ucraina să adere fie la UE, fie la NATO.

Fostul președinte rus descrie conceptul de autonomie a regiunii Donbas „în timp ce regiunea rămâne în cadrul Ucrainei” drept „prostii”. El spune că „deciziile cu privire la soarta Republicii Donbas au fost definitive și nu vor fi întoarse”.

Medvedev a respins, de asemenea, orice acord de pace care implică Crimeea, declarând că doar punerea pe masa negocierilor a fost „o amenințare la adresa integrității teritoriale a Rusiei și un pretext pentru declanșarea unui război cu drepturi depline. Nu există și nu va exista niciodată o forță politică în Rusia care ar fi de acord să discute despre soarta Crimeei. Ar fi doar o trădare națională.”

Potrivit ministrului italian de externe Luigi Di Maio, Italia a prezentat la ONU un plan pentru „facilitarea dialogului etapizat” între Rusia şi Ucraina.

Planul propus cuprinde patru faze, începând cu o încetare a focului sub monitorizare ONU şi continuând cu un acord asupra statutului Ucrainei în relaţia cu NATO şi Uniunea Europeană.

Următorul pas ar fi soluţionarea chestiunilor teritoriale, inclusiv cele care privesc peninsula Crimeea şi Donbasul, ajungând în final la un nou acord de securitate în Europa. (sursa:www.digi24.ro)