Atelier de creație populară în Copou

Asociaţia ”ART – Meşteşugurile Prutului” organizează în perioada  27 iunie – 2 iulie cea de-a IX-a ediție a Taberei de Creaţie Populară ”Micii meşteri din Copou”. Evenimentul își propune să reunească peste o sută de elevi cu vârste cuprinse între 9 – 17 ani, cu scopul de a-i familiariza cu câteva dintre meșteșugurile tradiționale  românești. Potrivit organizatorilor, acest lucru va putea fi posibil, ca și în celelalte ediții, prin implicarea deosebită a unor meșteri populari renumiți în meșteșugurile pe care le practică. Astfel, atelierele propuse pentru Tabăra de Creaţie Populară ”Micii meşteri din Copou”, ediţia a IX-a, vor fi următoarele: Modelaj lut – Iurie Cucuietu, Drochia – Rep. Moldova; Olărit – Daniel Ifrim, Schitul Stavnic -Iași; Împletituri din paie – Eugenia Moldovan, Bălți, Rep. Moldova; Cioplitură  în lemn – Sonia Apalaghiei, Hulub – Botoșani; Ţesut la gherghef – Eugenia Stan, Iași; Podoabe croşetate – Maria Vasiliu, Tg. Neamț-Neamț; Pâslărit – Melinda Pal, Sfântul Gheorghe, Covasna; Linogravură – Liviu Acasandrei, Iași. Semne cusute – Maria Otavă – Dumbrava Roşie – Neamț,Împletituri din sfoară prin tehnica nodurilor – Silvia Cozmîncă – Iași, Pictură icoane pe lemn – Valentina Acasandrei – Iaşi.  Evenimentul se va desfăşura în Parcul Expoziţiei din Copou, înscrierile făcându-se în perioada  8 iunie – 24 iunie.  (în limita locurilor disponibile),  în holul  Palatului Culturii – (intrarea principală),  de luni până sâmbătă,  între  orele 10.00-17.00.  Taxa de înscriere este de 85 lei/pers (acest proiect realizându-se prin autofinanțare). (E.M.)