Microsoft preia LinkedIn pentru 26,2 miliarde de dolari

 

Producătorul american de software Microsoft Corp a anunțat luni că a ajuns la un acord pentru preluarea rețelei de socializare pentru carieră LinkedIn pentru 26,2 miliarde de dolari în numerar, transmite Reuters.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Internet, Microsoft, producătorul sistemului de operare Windows, a precizat că oferta sa de 196 de dolari pentru fiecare acțiune LinkedIn reprezintă o primă de 49,5% față de prețul înregistrat vineri seară de acțiunile LinkedIn. Jeff Weiner va rămâne directorul general al LinkedIn și va fi în subordinea lui Satya Nadella, CEO-ul Microsoft.

„LinkedIn a dezvoltat o afacere fantastică concentrată pe conectarea profesioniștilor din întreaga lume”, a declarat Satya Nadella într-un comunicat de presă, adăugând că obiectivul acestei achiziții este crearea de sinergii în special cu Microsoft 365, sistemul de operare al Microsoft în domeniul cloud prin care grupul vrea să concureze cu Google.

Cele două companii au precizat că această tranzacție, care a primit deja aprobarea fondatorului și a acționarului principal de la LinkedIn, Reid Hoffman, ar urma să se încheie până la finalul acestui an. Microsoft va emite noi obligațiuni pentru a finanța această tranzacție care reprezintă cea mai mare achiziție derulată vreodată de gigantul software.

Imediat după acest anunț, acțiunile LinkedIn au înregistrat o creștere de 48,19% până la 194,25 dolari în cursul tranzacțiilor electronice care preced deschiderea Wall Street. În schimb, titlurile Microsoft au înregistrat o scădere de 2,99% până la 49,94 dolari pe acțiune.

Înființată în 2003, LinkedIn are aproximativ 433 de milioane de utilizatori la nivel mondial, care pot reprezenta o potențială conexiune pentru extinderea afacerii și în alte regiuni.