Serviciul Vamal a demarat ieri procesul de atestare a colaboratorilor din sistem care va dura circa două luni. Conducerea instituţiei a anunţat această măsură ca parte a unui program pentru creşterea gradului de profesionalism şi integritate în rîndul angajaţilor, comunică MOLDPRES.
Potrivit Regulamentului, atestarea colaboratorilor vamali, cu excepţia celor care fac parte din efectivul de comandă suprem, se efectuează o dată la doi sau cel puţin o dată la patru ani. “Această prevedere nu a fost respectată pe parcursul unei perioade îndelungate de timp. Astfel, circa 25% din angajaţi nu au fost atestaţi niciodată, iar alţi aproape 50 la sută au fost atestaţi doar o singură dată, la angajare”, se arată într-un comunicat al Secţiei pentru relaţii cu publicul a Serviciului Vamal.
Directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, le-a solicitat membrilor Comisiei de atestare să asigure corectitudinea şi obiectivitatea procesului, astfel încît în structura reînnoită să se regăsească doar angajaţii care corespund exigenţelor înaintate.
Deciziile finale ale Comisiei vor fi adoptate în urma examinării criteriilor de eligibilitate stabilite în fişa de atestare – disciplină de muncă, prestanţă profesională, abilităţi ş.a.