Actele de studii pentru învățământul preuniversitar vor fi însoțite de un supliment descriptiv de tip Europass

Actele de studii pentru învățământul preuniversitar vor fi însoțite de un supliment descriptiv de tip Europass care certifică dobândirea competențelor calificării profesionale, informează un comunicat al Guvernului remis miercuri AGERPRES.

Executivul a modificat și completat o hotărâre privind aprobarea conținutului și formatului actelor de studii care vor fi eliberate absolvenților și personalului didactic din sistemul național de învățământ preuniversitar.

Potrivit actului normativ, persoanele care au depășit cu cel puțin 4 ani vârsta de școlarizare și care au finalizat învățământul primar în cadrul programului „A doua șansă” vor primi un certificat care să ateste absolvirea acestui nivel de studii.

Hotărârea aprobată de Guvern menține formatul actelor de studii care au fost eliberate absolvenților din sistemul românesc de învățământ, agreate pe piața muncii din țările Uniunii Europene, și armonizează conținutul documentelor respective cu nivelurile de calificare ale Cadrului Național al Calificărilor și cu nivelurile de referință ale Cadrului European al Calificărilor în raport cu sistemul actual de formare profesională inițială.