Stabilirea unei hărți globale a rezistenței parazitului malariei la principalul medicament împotriva acestei infecții a ajutat la evidențierea rezistenței acestuia în Asia de Sud-Est, dar nici Africa nu este scutită de acest fenomen, potrivit unui studiu publicat în revista medicală americană „New England Journal of Medicine”, citat de agenția France Presse.

Această primă cartografiere a rezistenței parazitului malariei la medicamentul „artemisinin” a fost stabilită de către un consorțiu internațional de cercetare și reprezintă un pas important pentru o mai bună combatere a infecției.

Acesta permite monitorizarea aproape în timp real a răspândirii paraziților („Plasmodium falciparum”) și a rezistenței la medicamentul artemisinin. Astfel, este posibil să se determine rapid dacă medicamentul este sau nu eficient, ceea ce va permite eventuala utilizare a altor tratamente, a explicat pentru AFP Didier Menard, responsabil cu cercetarea la Institutul Pasteur din Paris și principalul autor al lucrării.

Apariția în 2008 în Cambodgia a tulpinii de „Plasmodium falciparum” rezistente la derivații artemisininului, ultima generație de medicamente antimalarie, a subminat grav efortul global împotriva acestei infecții.

Malaria, transmisă de țânțari, a afectat 214 de milioane de oameni în 2015 și dus la decesul a 438.000 de persoane, mai ales în rândul copiilor mici din Africa sub-sahariană.

Studiul numit „Karma” se bazează pe descoperirea în 2014 de către oamenii de știință de la Institutul Pasteur din Paris și din Cambodgia a unei gene (K13) care joacă un rol determinant în dezvoltarea acestei rezistențe la medicament.

Cercetătorii au studiat apoi diversitatea acestei gene în peste 14.000 de probe de sânge de la pacienți infectați, care provin din 59 de țări unde malaria este endemică: 72 la sută au fost din Africa, 19 la sută din Asia, 8 la sută în America Latină și 1 la sută din Oceania.

Toate probele au fost luate după 2012, ceea ce permite o concluzie cuprinzătoare cu privire la situația reală a rezistenței la medicament.

„Până în prezent, oamenii de știință nu au avut instrumente să cunoască exact natura rezistenței la medicamentele antimalarie din zonele cheie afectate, cum este Africa sub-sahariană”, a declarat Didier Menard, șeful unității de epidemiologie moleculară a malariei a Institutului Pasteur din Cambodgia.

Potrivit specialistului, această hartă reprezintă unul dintre progresele majore din domeniul sănătății publice pentru combaterea malariei. „Datorită markerilor moleculari, avem acum posibilitatea să tragem concluzii cu privire la rezistența la nivel global și în timp real”, a adăugat Menard.

Este imperios necesar să utilizăm această tehnologie pentru a surprinde rapid acest parazit și a opri acest scenariu tragic prin care se reproduce în Africa, a insistat el.

Rezultatele studiului sunt cu atât mai importante cu cât paraziții rezistenți la clorochină, prima generație de molecule antimalarie, au apărut în Asia de Sud-Est în sfârșitul anilor 1960.

Dar markeri moleculari pentru a detecta această rezistență au fost identificați bine după răspândirea acestor dăunători în Africa, ceea ce a dus la milioane de decese.

Atunci erau deja cunoscute 103 mutații ale proteinei K13, dintre care patru confirmau o rezistență la artemisinin, actualul studiu contribuind la identificarea a 70 de noi mutații.

„Am arătat că doar un număr mic de mutații sunt legate de rezistență, ceea ce ar trebui să faciliteze monitorizarea rezistenței la artemisinin la nivel global”, consideră Odile Mercereau-Puijalon de la Institutul Pasteur din Paris.

Studiul relevă că, de fapt, mutația cea mai frecventă observată în Africa nu este legată de rezistență la medicament.

Descoperirea a două focare izolate de rezistență în regiunile frontaliere din Cambodgia, Vietnam și Laos, precum și în vestul și sudul Birmaniei și Thailandei, sugerează că eforturile internaționale de a limita răspândirea malariei sunt eficiente.

Strategia actuală pentru tratarea pacienților infectați cu paraziți rezistenți este printr-o combinație de medicamente, în special antimalarice mai de demult, care sunt eficiente pentru un timp, așa cum se face cu antibioticele, a spus Menard.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă, de asemenea, extinderea duratei tratamentului de la trei la șapte zile.

„Dar este vorba despre o strategie provizorie în așteptarea comercializării unei noi molecule până în anul 2020”, a mai precizat Didier Menard, citat de AFP.