Astăzi, la centrele de BAC au fost publicate notele la toate probele de examen, iar Ministerul Educației a prezentat rezultatele preliminare ale sesiunii curente de bacalaureat, ce a avut loc în perioada 3-21 iunie. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, calitatea educației a sporit comparativ cu 2015, fapt demonstrat de creșterea ratei de promovare în rândul candidaților care au absolvit anul curent clasa a XII-a de liceu.
La sesiunea curentă de bacalaureat au fost admiși 21.520 de candidați, dintre care 5.242 sunt restanțieri din sesiunile anterioare, ceea ce constituie 24,36%.
În funcție de tipul instituției în care și-au făcut studiile, repartizarea candidaților este următoarea:
# Liceu – 15.214 persoane, dintre care 21,36% sunt restanțieri din sesiunile anterioare;
# Colegii – 5.617, dintre 32,63% sunt restanțieri din sesiunile anterioare;
# Universități – 262, dintre care 38,93% sunt restanțieri din sesiunile anterioare;
# Externat – 427, dintre care 13,35% sunt restanțieri din sesiunile anterioare.
# Colegii – 5.617, dintre 32,63% sunt restanțieri din sesiunile anterioare;
# Universități – 262, dintre care 38,93% sunt restanțieri din sesiunile anterioare;
# Externat – 427, dintre care 13,35% sunt restanțieri din sesiunile anterioare.
Datele preliminare ale Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare arată că, la momentul actual rata medie de promovare a bacalaureatului constituie 53,95%, adică 11.609 candidați au promovat examenul de bacalaureat.
Similar anilor precedenți, rata de promovare pentru promoția anului curent este mult mai mare față rata de promovare totală, și constituie 66,62%. Pentru candidații restanțieri, rata de promovare este de 14,57%.
„Rata de promovare se deosebește mult în funcție de tipul instituției în care și-au făcut studiile candidații. În ultimii ani constatăm o tendință de îmbunătățire a rezultatelor examenului de bacalaureat pentru tinerii care își fac studiile în licee. Rata de promovare pentru promoția anului curent a candidaților din licee a crescut față de anul trecut cu 5,44 puncte procentuale și constituie 76,92%”, a precizat directorul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Anatol Topală, în cadrul unui briefing de presă.
Numărul candidaților care au nota medie mai mare sau egală cu 8 este de 1.316 persoane, față de 1.267 – în anul 2015. Notă medie mai mare sau egală cu 9 au obținut 178 de candidați, comparativ cu 149 – anul trecut. Un canditat a obținut nota 10 pe linie.
În total, până la etapa actuală a sesiunii de bacalaureat, au fost eliminați 51 de candidați, față de 59 – în 2015.
La verificarea testelor de examen au participat circa 550 de profesori, fiind verificate circa 72.000 de lucrări.
În urma consultării lucrărilor, candidații care nu sunt de acord cu nota obținută pot depune contestațiile astăzi și mâine până la ora 18.00. Rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate la data de 6 iulie.
Candidaţii care nu au promovat una sau mai multe probe se pot înscrie în sesiunea suplimentară de examen, ce va fi organizată în perioada 18-25 iulie 2016. Pentru aceasta este necesar ca tinerii să depună o cerere în scris, în zilele de 6 și 7 iulie, la centrul de bacalaureat în care au susținut sesiunea de bază. Lista centrelor de bacalaureat în care elevii vor susține examenul în sesiunea suplimentară va fi anunțată ulterior.