Alertă la Ambasada Tunisiei, în urma unui colet suspect găsit în apropierea clădirii

 

O alertă a fost declanşată la Ambasada Tunisiei, miercuri, după ce un colet suspect a fost găsit de jandarmul care asigura paza, coletul fiind verificat de pirotehnişti, informează Poliţia Capitalei.

Potrivit sursei citate, coletul suspect a fost depistat de jandarmul care asigura paza ambasadei.

Acesta a sesizat că în apropiere de locuinţa ambasadorului, unde este şi sediul ambasadei, se află o valiză uzată care este abandonată.

A fost sesizat Serviciul Pirotehnic din cadrul SRI, care la ora transmiterii ştirii se află la faţa locului, fiind trimise şi mai multe echipaje de poliţie din cadrul Poliţiei Capitalei.

Circulaţia pe stradă a fost oprită.