Echipa de fotbal a Franței va întâlni Portugalia în finala EURO 2016, după ce a învins formația Germaniei cu scorul de 2-0 (1-0), joi seara, pe Stade Velodrome din Marsilia, în a doua semifinală a competiției. Franța a dat dovadă de pragmatism și a fructificat cele două erori ale apărării germane, prin cel mai în formă jucător al său, Antoine Griezmann (45+2 — penalty, 72), care este golgheterul competiției, cu 6 goluri, și probabil va cuceri ”Gheta de Aur”, depunându-și o candidatură serioasă și pentru titlul de cel mai bun jucător al competiției. Franța a făcut meciul tactic perfect și și-a luat o revanșă după meciurile pierdute în fața Germaniei la CM 1982, 1986 (ambele în semifinale) și 2014 (sferturi de finală). Finala dintre Franța, campioană europeană în 1984, și Portugalia, finalistă în 2004, va avea loc duminică 10 iulie, pe Stade de France din Saint-Denis, de la ora 22,00 (ora României). Au evoluat echipele: Germania: 1. Manuel Neuer — 21. Joshua Kimmich, 17. Jérome Boateng (2. Shkodran Mustafi, 61), 4. Benedikt Hoewedes, 3. Jonas Hector — 7. Bastian Schweinsteiger (căpitan; 20. Leroy Sané, 79), 14. Emre Can (19. Mario Goetze, 67) — 8. Mesut Ozil, 18. Toni Kroos, 11. Julian Draxler — 13. Thomas Muller; Franța: 1. Hugo Lloris (căpitan) — 19. Bacary Sagna, 21. Laurent Koscielny, 22. Samuel Umtiti, 3. Patrice Evra — 15. Paul Pogba, 14. Blaise Matuidi — 18. Moussa Sissoko, 7. Antoine Griezmann (6. Yohan Cabaye, 90+2), 8. Dimitri Payet (5. N’Golo Kanté, 71) — 9. Olivier Giroud (10. André-Pierre Gignac, 78).